Rubrica: Apologetica itinerantă

În 1848, în orașul Seneca Falls, Elizabeth Cady Stanton și Lucreția Mott, manifestau „Declarația sentimentelor”, ca un răspuns la „Declarația de Independență a SUA”, pentru nedreptățile la care erau supuse. „Noi considerăm că aceste adevăruri sunt evidente: că toți bărbații și femeile sunt născuți egali; că ei sunt înzestrați de către Creator cu anumite drepturi inalienabile; că printre aceste drepturi, se regăsesc drepturile la viață, libertate și căutarea fericirii…” (Carrie L. Lukas, în „Despre femei, sex și feminism”).

continuare »

În dialogurile pe care le am cu diferiți oameni, în variate contexte, inevitabil, îmi place să aduc vorba despre Dumnezeu și subiecte teologice. Așa că nu de puține ori ajung și la controversata obiecție a inferiorității femeii, ce rezultă dintr-o înțelegere parțială, prin citirea prin ciupire a unor texte scoase din context. Încurajează Biblia ca femeia să trăiască încorsetată, lipsită de drepturi și împlinirea nevoilor fundamentale? Este Biblia împotriva femeilor când le spune să tacă în adunare? Există inferioritate în supunerea sexului feminin față de cel masculin? Promovează Creștinismul nulitatea femeii? Ei bine, această avalanșă de întrebări inspirate din texte biblice, poate găsi răspuns, nicăieri altundeva decât în Biblie. Așa că haideți să vedem împreună dacă aceste întrebări sunt juste să provoace răzvrătire sau dacă pot conduce către o trăire corectă prin credibilitatea produsă de puterea adevărurilor obiective.

continuare »

Dragostea…. Câte lucruri bune pot fi spuse despre ea, câte lucruri se fac în numele ei și pentru ea. Unii o definesc ca fiind cel mai frumos sentiment, în timp ce alții o consideră o slăbiciune sau o copilărie, pe când restul, o putere superioară. Este subiectul de inspirație pentru poezii, cântece, cărți, articole. Indubitabil este un subiect inepuizabil, indispensabil, dar și inteligibil. Și acestea sunt doar câteva complimente sărăcăcioase cu „i”.  Dar ce este dragostea și de ce râvnește/tânjește fiecare om după ea?

continuare »

Ştiți de ce a fost necesar ca Isus să se întrupeze… Începutul naturii umane a lui Isus, a fost când S-a întrupat, dar nu atunci a fost și începutul naturii Sale dumnezeiești. El, ca Dumnezeu, a existat dintotdeauna, iar Întruparea Sa a fost o minune. Continuând dialogul nostru început pe tema întrupării, ne străduim să deslușim divinitatea lui Isus.

Dicționarul Limbii Române, ne propune să înțelegem sensul cuvântului divintate ca fiind: ființa supremă, unică, transcendentală, care a creat lumea.

În cartea Facerea – prima a Vechiului Testament –, putem recunoaște divinitatea lui Isus încă din primul capitol: „Apoi, Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Facerea 1:26). Aici, Dumnezeu este un plural (Elohim). O atenție deosebită merită adjectivul posesiv „nostru”, care, fiind la plural, indică mai multe persoane – în contextul de față vorbim de cele trei persoane: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Isus și Dumnezeu-Duhul. De asemenea, predicatul „să facem” este tot un plural, ceea ce întărește ideea pluralităţii Persoanelor divine.

continuare »

În perioada aceasta, suntem atât de preocupați de sărbătoare încât uităm de Sărbătorit. Ne bucurăm de prezența celor dragi – și nu este nimic greșit în această plăcere –, dar uităm de cea mai importantă prezență – Isus –, ne facem cadouri, dar uităm de Darul unic și incomensurabil al lui Dumnezeu. Iar când această atmosferă dispare odată cu izul iernii, ne întoarcem morocănoși la viața cotidiană lipsită de sens, scop și împlinire.

De ce ar trebui să fie atât de importantă întruparea lui Isus? Care este semnificația deosebită pentru care Isus a venit printre noi? Ce implicații are nașterea lui Isus în viața mea?

Iată câteva răspunsuri. A fost necesar ca Isus să devină om: pentru a ni-L face cunoscut pe Dumnezeu, pentru a ne împăca cu Dumnezeu, pentru a ne da viața veșnică prin moartea și învierea Lui, pentru a fi cu noi, pentru a ne arăta modelul suprem de trăire, pentru a ne fi Preot.

continuare »

La întrebarea lui Isus cu privire la cine este El, adresată ucenicilor, pot răspunde la fel ca Petru: „Isus este Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Matei 16:15).

Contrar a ceea ce spun și cred unii oameni cu privire la identitatea lui Cristos – că ar fi doar un om bun, un simplu tâmplar cu învățătură deosebită sau un proroc -, eu cred că El este Dumnezeu. Dumnezeirea Sa este menționată de la Facerea până la Apocalipsa: Facerea 1:26, Exod 3:14 – preexistența Sa -, Isaia 9:6, Ioan 1, Tit 2:13, 2 Petru 1:1.

De unde știu cine este Isus? Din Biblie. De ce cred ceea ce scrie în ea? Pentru că au existat martori oculari care au scris colecții de cărți despre ceea ce au văzut, auzit și li s-a întâmplat lor, pentru că este inspirată de Duhul Sfânt și datorită dovezilor istorice. Citirea Bibliei este calea prin care poți afla personal cine este Acest Isus.

Pentru mine Isus este:

continuare »

Î – Cine este Dumnezeu?

În Creștinism, Dumnezeu este cunoscut ca Duh (Ioan 4:23-24), existând prin Sine, fiind atotsuficient, independent, autonom, un singur Dumnezeu ca trei persoane: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Dumnezeu-Duhul Sfânt (Matei 3:16-17).

R – După cum S-a revelat prin Cuvânt (revelație scrisă) și natură (revelație generală) pot spune că El este Duh (Ioan 4:24) și Creatorul, Ființa Supremă (Facerea 1). Și dacă este Creator, atunci El este Stăpân peste creație (și se poate folosi de orice și oricine pentru a arăta cine este și ce cere, și să afirme/demonstreze natura Sa). Creația Sa arată că este un Creator în spatele ei (vezi ilustrarea lui William Paley – după cum ceasul cere existența unui ceasornicar, tot așa lumea cere existența unui arhitect). Pentru că un lucru nu se poate crea singur, acesta depinde de cauză (Exod 6:3), prin urmare El este omnipotent/atotputernic. Doar Dumnezeu nu are cauză, El trăiește prin Sine Însuși dintoteauna (aseitate), fără început, fără sfârșit (Exod 3:14). Aceasta este o axiomă. El nu depinde de nimeni și nimic (Psalmul 90:2). El este Legiuitorul, iar prin revelații (Scriptură și natură) vedem caracterul Său și lucrările Sale (Psalmul 119:91).

continuare »

Orice creștin are nevoie de apologetică, pentru că aceasta îi cimentează credința, dar încă mai mult, dacă vrea să țină cont de observația „Câinele latră când stăpânul său este atacat. Aș fi un laș dacă aș vedea că adevărul lui Dumnezeu este atacat și aș tăcea” (John Calvin).

Apologetica creștină este știința care apără credința creștină, după cum și numele său grecesc sugerează: „a apăra / a justifica” (Filipeni 1:16).

Există – și au existat dintotdeauna – oameni care nu cred în existența lui Dumnezeu, sau cred că Biblia este un basm și credința ar fi doar o nevoie psihologică a celor slabi. Unor astfel de oameni ne adresăm, și celor care au de-a face cu ei astăzi.

continuare »