„Crucea lui Cristos” – de John R.W. Stott

Titlul original al cărții este „The Cross of Christ”, apărută în 1986, publicată în limba română de Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, USA 1992, tradusă de John F. Tipei, editată de Doris Laurențiu, cu coperta și în tehnoredactarea lui Petru Lascău. Cartea are 359 de pagini, prefața semnată de John Stott, datată de Crăciun, în 1985, şi o bogată bibliografie, la paginile 349–359.

continuare »

Cartea „Postomul: o critică a subiectivității postumane” – de Constantin Ghioancă

Cartea face parte din domeniul antropologiei filozofice, cu un puternic accent apologetic, a apărut la editura „Paideia” din București, în anul 2021, și este teza de doctorat în filosofie a pastorului Costel Ghioancă.

Subiectul, întins pe 325 de pagini, este structurat pe trei capitole. Primul capitolul prezintă la modul general Postumanismul filosofic: delimitări conceptuale, geneză și caracteristici. În al doilea capitol, Subiectivitatea postumană: aspecte filosofice istorice și identitare, se restrânge aria de investigare la nivelul subiectivității postumane. Cel de al treilea, Subiectivitatea postumană: aspecte critice, prezintă partea finală a cercetării, analizând critic subiectivitatea postumană, din mai multe unghiuri de vedere. continuare »

Cartea „Etica creștină personală” – de Carl F.H. Henry

Cartea apare la Eerdmans Publishing Company, în 1957, iar în limba română, la Editura „Cartea Creștină” din Oradea, în 2004. Distanţa în timp, de 66 de ani, nu-i știrbește cu nimic valoarea sa intrinsecă.

Autorul împarte cartea în două secțiuni: I „Filozofia speculativă și căutarea morală” şi II „Creștinismul și revelația morală, răscumpărarea vieții morale”. În cea de a doua secţiune, la capitolul 17, citim despre „Isus – idealul eticii creștine”.

continuare »

Cartea „În gardă” – de William Lane Craig

… sau cum să-ți aperi credința cu argumente logice și precise

Cartea ne transpune – în spirit – într-o unitate militară în care putem înțelege importanța disciplinei și gravitatea, în caz că nu apreciezi atent și serios consecințele, de a nu fi vigilent.

Filosoful, apologetul și profesorul William Lane Craig ne ajută să înțelegem că și pe calea credinței este la fel ca în armată, adică inamicul poate lovi în orice moment, dar soldatul trebuie să fie în permanență pregătit. Soldatul nu are voie să lase garda jos sau să facă altă lucrare în timp ce este pus în gardă.

Autorul ne spune că armele nu sunt făcute din oțel și explozibil, ci ne apărăm cu argumente logice și precise.
continuare »

Cartea „Creștinismul redus la esențe” – de C.S. Lewis

Cartea cu titlul original „Mere Christianity”, semnată de C.S. Lewis, a fost publicată în România în anul 1987, într-o ediție revizuită și adăugită, prin efortul Societății Misionare Române. Lucrarea de 155 de pagini a fost foarte bine primită de publicul evanghelic român și a fost foarte apreciată pentru temele abordate cu măiestrie de către C.S. Lewis: aspecte legate de problema binelui și a răului, aspecte legate de doctrina Trinității, de conduita creștină, diverse concepții despre Dumnezeu etc.
continuare »

Cartea ”De ce sunt creștin?” – de Dr. Caius Obeada

„De ce sunt creștin?”, sub semnătura lui Caius Obeada, are, încă din titlu, o puternică și utilă componentă personală, care contribuie într-un mod constructiv în prezentarea argumentelor ce țin de rostul și scopul apologeticii, pentru orice căutător de adevăr, dar mai ales pentru creștinul care vrea să înțeleagă mai mult decât cunoaște deja.

Este o carte scrisă de un apologet român, care locuiește în America, format în școala românească, a continuat studiile înalte în America, păstrând, într-o oarecare măsură, drag de limbajul românesc.

continuare »