Forum Apologetic Român / ISSN: 3045 – 2279 ISSN-L: 3045 – 2279
„Dumnezeul cel viu care vorbește” este capitolul 24 al titlului „Dumnezeu care vorbește și arată”, care reprezintă al treilea volum din cele 6 volume ale unei lucrări de mare valoare a lui Carl F.H. Henry, numite „Dumnezeu, revelație și autoritate”.
Prin moarte, se ajunge la înviere, și o putem spune folosind definițiile formulate de Charles Stephen Evans, în lucrarea sa „Apologetics & Philosophy of Religion”, din seria „Pocket Dictionary of…” (InterVarsity Press, 2002).
Expresiile din textele biblice explică în termeni omenești ceva inexprimabil, așa încât orice critică a exprimării trebuie să înceapă de la înțelegerea inexprimabilului, dincolo de termenii limbajului omenesc și dincolo de regulile de structură gramaticală specifică fiecărui limbaj.
Pe baza informațiilor oferite cu generozitate de Bible Hub – Online Parallel Bible (https://www.biblehub.com), clarificăm aici termenii limbajului omenesc și regulile de structură gramaticală specifică pentru câte un verset care provoacă discuții apologetice.
Un sfat-îndemn ne călăuzește pașii pe care îi facem după evenimentul Învierii: Iuda 1:21.
„Dar noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel, dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri” (Luca 24:21)
Oamenii pot crede că Isus a existat ca personalitate în istorie, pot crede despre Acesta că a luat chip de om, că a făcut minuni sau că a murit cu adevărat. Dar sunt oameni care se opresc aici. Ei nu pot accepta că Isus a înviat cu adevărat. Cu ce ne este de folos să credem că Isus S-a întrupat și a murit pentru păcătoși, dacă nu credem că El a înviat? Care sunt consecințele învierii? De ce este important să credem că El a înviat cu adevărat? Cum poate schimba învierea calitatea vieții unui om?
Tânăra generație își pune tot felul de întrebări…
Am rugat un grup de tineri liceeni să noteze întrebările pe care le au despre întâlnirea personală cu Dumnezeu, după ce și-au formulat întrebări despre Universul pe care încep să îl cunoască, despre prietenii și cunoscuții lor, despre familiile în care cresc, și despre ce se întreabă fiecare despre sine însuși (vezi rubrica „Tinerii au întrebări…”).
Probabilitatea morții lui Isus a fost și este un subiect de discuție de-a lungul a două mii de ani. În contextul respingerii ideii învierii, au apărut diverse ipoteze care sugerează că Isus nu ar fi murit de fapt, sau, în cazul în care a murit, că trupul său a fost furat sau ascuns, ucenicii sugerând astfel posibilitatea unei învieri miraculoase. În această prezentare, intenționez să explorăm în detaliu evenimentele traumatice suferite de Isus și să analizăm implicațiile medicale ale torturii pe care a îndurat-o. Examinând din punct de vedere medical probabilitatea morții într-un astfel de scenariu, putem obține o înțelegere mai aprofundată a circumstanțelor care ar fi putut duce la decesul lui Isus.
Continuare »
de Dr. Octavian Caius Obeada
Să ne adâncim în evenimentele traumatizante pe care le-a îndurat Isus și să analizăm implicațiile medicale ale torturii pe care a trăit-o. Examinând probabilitatea morții într-un astfel de scenariu, putem înțelege mai bine ce ar fi putut duce la decesul lui Isus. Cu toate acestea, înainte de a aprofunda acest aspect, să ne oprim un moment pentru a medita la rolul călăilor romani. Erau acești indivizi amatori predispuși să facă greșeli sau erau profesioniști experimentați care își cunoșteau meseria pe de rost? Răspunsul la această întrebare ar putea arunca o oarecare lumină asupra evenimentelor care au avut loc în acea zi fatidică.
de Danny Ignatescu
Chiar de la începuturile Creștinismului, apologeții, sub călăuzirea divină și în raport de revelația individuală primită, au încercat să aducă lumină asupra credinței creștine, nu doar prin faptul că au apărat Crezul creștin, dar și prin faptul că au făcut apel la rațiunea umană, demonstrând astfel că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, Hristos este Mântuitorul, iar religia creștină este singura vrednică de a fi crezută și de folos pentru oameni.
Apel la rațiunea umană se poate face și în cazul dovezilor istoricității Învierii, printr-o metodă des folosită pentru a determina istoricitatea unui anumit fapt, și anume „Deducere sau Concluzie la cea mai bună explicație”. Aceasta este o procedură de a alege ipoteze sau teorii care explică cel mai bine informațiile din datele disponibile.
