Răspunsuri apologetice creștine la obiecții dinspre religii ale Asiei

de Maria Buturugă 

Pentru a răspunde apologetic-creștinește la obiecții dinspre religii ale Asiei, le-am ales, dintre cele care mi-au atras atenția, pe acelea pentru care am identificat atitudini clar formulate asupra lor, în literatura de specialitate – și am adăugat lucrării, o anexă cu prezentarea lor succintă. Bibliografia lucrării cuprinde, pe lângă studiile la care am avut acces, într-un fel sau altul, și două dintre cursurile propuse de Vox Dei Institute: Modulul 6, „Religie comparată”, prezentat de Tyson James, de la care a pornit studiul de față, și primul modul, „Isus istoric”, prezentat de Darrell Bock. Studiile la care am avut acces mi-au permis să aflu că există aspecte comune sau antagonice între Creștinism și religii ale Asiei, studiate din diverse perspective, de-a lungul timpului – textele la care am avut eu acces sunt de pe la începutul veacului trecut, până în primul sfert de veac din acest mileniu creștin.

Am ajuns, pe urmele unor cercetători interesați de astfel de teme de discuție, în punctele de întâlnire dintre spațiul creștin, pe de o parte, și spațiul hindus/budist, pe de altă parte, chiar și geografic, dar mai ales spiritual.

M-a intrigat un Cristos necunoscut al Hinduismului, o Trinitate/Triadă/Trimurti, precum și sfințenia, trăită la fel, și totuși atât de diferit, de creștini și hinduși sau budiști. Am abordat, deci, într-un prim capitol, obiecții la Cristosul necunoscut al Hinduismului, în al doilea capitol, obiecții la Trinitate și/sau Triadă/Trimurti, iar în al treilea capitol, obiecții la receptarea sfințeniei creștine, în arealul hindus.

I. Pentru întâlnirea cu Cristosul necunoscut al Hinduismului, am pornit de la predica apostolului Paul în Atena, consemnată în capitolul 17 din Cartea Faptele Apostolilor (versetele de la 16, la 34), ca posibilă paradigmă a dialogului între Creștinism și religii ale Asiei, evidențiind trei obiecții, dintre cele care se formulează pe marginea acestui subiect.
Este posibil să trebuiască, în anumite contexte clar delimitate, să răspundem unor nedumeriri privind ‘persoana’ lui Isus Cristos, printre care: ‘ideea filiației divine ar putea avea origini hinduse’, ‘Isus ar putea împlini spiritualitatea hindusă’, sau ‘Isus ar fi chiar acolo, în Hinduism, însă doar necunoscut’.

Activitatea misionară creștină în India a folosit ca refren ideea că Cristos și Creștinismul sunt cu adevărat împlinirea Hinduismului ca religie, activitate misionară evoluând ca „Teorie a împlinirii”, inițiată de John Nicol Farquhar, aprofundată de Alfred George Hogg și susținută de Raimon Panikkar, chiar dacă în parte contestată de Maurice Blanchard.
Pentru cei care se întreabă dacă ‘ideea că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu provine din Hinduism’ (prima obiecție din primul capitol al lucrării, I.a), putem apela chiar la texte veterotestamentare care să ne înlăture dubiul, întrucât citim în Psalmi că: Domnul mi-a spus „Fiul meu ești tu, eu astăzi te-am născut!” (Psalmul 2, versetul 7). Pentru cei care nu recunosc autoritatea Scripturii, spunem că este vorba despre acceptarea faptului de a fi fii ai lui Dumnezeu, menționat în Psalmi, fapt care ar putea cumva veni tot din Hinduism, însă dintr-un Hinduism proto-Abraham-ic, poate din credințele lui Terah și ale strămoșilor lui, poate din Haran, în Nordul Mesopotamiei, poate de mai la Est – adică este posibil ca Hinduismul să fie o ramură ulterioară a credințelor vechi-testamentare originare.

Pentru cei care se întreabă dacă ‘Cristos împlinește Hinduismul în Hinduism, sau în Creștinism’ (obiecția a doua din primul capitol al lucrării, I.b), răspund că nedumeriri avem mereu în viața de zi cu zi, știind cum să le tranșăm, rezolvându-le pe rând, având grijă ce ochelari și când să purtăm, având grijă și pe unde ne purtăm, și mai ales cum. Iar pentru cei care recunoaștem autoritatea Scripturii, aceasta este cu atât mai clar cu cât orice împărăție dezbinată împotriva ei este pustiită, și casă peste casă cade (Luca.11:17), unde se înțelege împărăția ca divizată, împărțită în părți opuse, contradictorii și cu disensiuni, iar pustiirea arată că împărăția este dusă la pustiire, nimicită, risipită, așa încât contrucțiile ei cad, una peste cealaltă.

Pentru cei care se întreabă ‘ce valoare mai are Creștinismul, dacă vorbim despre Cristosul necunoscut al Hinduismului’ (obiecția a treia din primul capitol al lucrării, I.c), ne gândim, de exemplu, la mișcarea evreilor mesianici, care nu împiedică și nici un umbrește în vreun fel pe creștinul care își trăiește propria credință conform cu preceptele credinței sale. Sunt mulți care, nefiind împotriva noastră, sunt cu noi, iar noi, cei care recunoaștem autoritatea Scripturii, o știm sigur din textele evanghelice (la Marcu.9:40 și Luca.9:50b).

Un Cristos necunoscut al Hinduismului ne provoacă în legătură cu contextul în care Cristos împlinește Hinduismul – în Hinduism, sau chiar în Creștinism –, în legătură cu ideea că însăși esența Creștinismului – adică faptul că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu –, ar putea proveni din Hinduism, precum și în legătură cu valoarea unui Creștinism al cărui Cristos este – chiar dacă necunoscut de hinduși – al Creștinismului, dar este și al Hinduismului. Pe această temă, Raimon Panikkar scrie „The Unknown Christ of Hinduism”, contestată în parte de Martin Alphonse, pe motiv că aceasta ar face să fie descurajante implicațiile teoriei lui Panikkar pentru evanghelizare, căci el nu simte nevoia pentru evanghelizarea hindușilor, din afară, deoarece Cristos o face deja, din interior.

Totuși, aceste puncte de vedere, luate în considerare la începutul secolului XX în dezbaterile creștine, sunt pe linia dezvoltării ideilor pregătitoare ale Conciliului Vatican II al Bisericii Catolice, care urma să consemneze clar în constituția conciliară de la 1965, despre relațiile Bisericii cu religiile necreștine, textul care stă la baza încrederii mele că sunt pe drumul bun studiind lucrurile acestea: Biserica Catolică nu respinge nimic din ce este adevărat și sfânt în aceste religii. Ea privește cu un respect sincer la acele moduri de a acționa și a trăi, la acele reguli și doctrine care, deși se deosebesc în multe privințe de ceea ce ea însăși crede și povățuiește, reflectă totuși adesea o rază a Adevărului care luminează pe toți oamenii.

II. Pentru cel de al doilea capitol, Trinitatea Traiadă/Trimurti, am observat că se pot identifica suprapuneri defectuoase, mai mult sau mai puțin bine intenționate, însă mai ales pentru că ignorăm tradițiile mitologice din preajmă, ale Europei sau Asiei Mici, dar am stabilit că, doar ignorând falsitatea propriilor afirmații se poate ajunge la a concluziona că ar fi cumva fals sau artificial construit Creștinismul.

În legătură cu Trinitate/Traiadă/Trimurti s-au exprimat David Galin și Bruce Allan Wallace, pe la începutul mileniului trei, dar și Philippe Gaudin, Heinrich Zimmer sau Alain Daniélou, în a doua jumătate a secolului XX. S-a putut observa clar că diferă în mod esențial perspectiva asupra persoanelor care compun Triada/Trimurti din Hinduism, față de perspectiva asupra persoanelor care compun Trinitatea creștină, cu accent pe faptul că o multitudine de trinități dezorientează, însă doar pe credinciosul nesigur pe credința sa.
Pentru cei care se întreabă ‘de ce ar fi mai specială una dintre multiplele Trinități recunoscute de diverse comunități religioase’ (prima obiecție din capitolul al doilea al lucrării, II.a), propun textul care spune că nimeni nu merge la Tatăl decât prin Mine (Ioan.14:6b).

Da, grupuri de câte trei divinități formând o divinitate sunt în mai toate mitologiile vechi, dar creștinul merge – un mers metaforic – într-o perspectivă familială și de familie, pe care divinitatea însăși o propune. Pentru cei care nu recunosc autoritatea Scripturii, trimit la faptul că, pentru fiecare dintre noi, copilul/tatăl său este mai special decât ceilalți, pur și simplu pentru că este al său.

Pentru cei care suspectează oglinzi plagiatoare care reflectă diverse trinități în spațiul spiritualității creștine, sau că, mai elegant spus, ‘Creștinismul doar a împrumutat de prin mai toate mitologiile vechi, ideea de grup de trei divinități formând o divinitate’ (a doua obiecție din capitolul al doilea al lucrării, II.b), dacă cei suspicioși sunt creștini, de ajutor este versetul evanghelic nu am venit să desființez, ci să împlinesc (Matei.5:17b), de unde știm sigur că Isus Cristos nu a venit să desființeze, ci să împlinească Legea, dar chiar și reglementări, obiceiuri, tradiții. Desființării, ca abrogare, anulare sau deposedare de autoritate și putere, până la anihilare non-dimensională, acesteia i se contrapune împlinirea, în mod universal și absolut, ca ascultare a voinței lui Dumnezeu, până la completitudine tri-dimensională. Pentru cei care acceptă doar explicații mundane, arăt spre alegerea partenerului de viață, ca alegere personală, chiar dacă este cumva în oglindă cu astfel de alegeri în cuplurile din preajmă.

Pentru cei care sunt incomodați de ‘prezența a ceva sau a cuiva în relația pe care și-o construiesc personal cu divinitatea’ (a treia obiecție din al doilea capitol al lucrării, II.c), o clarificare a acestei prezențe o avem în versetul evanghelic unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt și eu, în mijlocul lor (Mt.18:20), sugerând faptul de a fi adunați împreună, strânși laolaltă, așa încât se formează un mijloc, sau centru, între cei ce se află la un moment dat, într-un anume loc – iar centrul acesta este Isus Cristos. Pentru cei care se țin departe de explicațiile biblico-teologice, amintesc că suntem ființe atât de sociale, încât, oricând și oriunde am fi, nu suntem singuri, adică oricum permitem să existe ceva/cineva în relațiile noastre personale, inclusiv în relația personală cu Dumnezeu – ceea ce contează fiind cui îi permitem această intruziune.

Asupra tangențelor dintre Trinitate și Triadă/Trimurti s-au exprimat și Michel Delahoutre, pe la mijlocul secolului trecut, John Peter Jones și Bernard Lucas, la începutul secolului trecut, iar Michel Angot, la începutul acestui secol.

III. În replică la obiecții asupra sfințeniei creștine, am propus – logic, firesc și natural de abordat – figura Maicii Tereza de Calutta. La începutul celui de al treilea mileniu creștin, în spațiul istorico-geografico-social al Indiei, sfințenia creștină are acest nume: Maica Tereza de Calcutta.

Pentru cei care se întreabă ‘cum se poate atribui sfințenia, cuiva care profită din faptul că săracii sunt săraci’ (prima obiecție din capitolul al treilea al lucrării, III.a), un prim răspuns găsește creștinul în la Dumnezeu, totul este posibil (Matei.19:26), cuvinte prin care ne susținem convingerea că Dumnezeu poate face sfânt din oricare dintre noi. Un argument care să ne susțină această convingere în fața celor care refuză să se raporteze la Scripturile creștine se alcătuiește după exemplul vieții de familie, unde nu se poate delimita cine profită și de pe urma cui: părinții, pentru faptul că sunt părinți, sau copiii, pentru faptul că sunt copii.

Pentru cei care se întreabă ‘cum se poate atribui sfințenia cuiva care permite ca săracii să fie săraci’ (a doua obiecție din al treilea capitol, III.b), avem exemplul Apostolului Paul, încurajând pe sclavi astfel faceți (slujiți/lucrați) ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni (Efeseni.6:7, Coloseni.3:23). Pe cei care nu recunosc autoritatea Scripturii, îi putem ajuta să recunoască faptul că sărăcia materială este relativă – nimeni nu este atât de sărac încât să nu se găsească pe lume un sărac mai sărac decât el –, dar sfințenia este menită să aline sărăcia sufletească – acea sărăcie a omului singur doar cu sufletul său plin de nevoia de a nu fi singur.

În concluzie, am construit argumentat, instrumente de răspuns apologetic creștin la câteva obiecții, abordate de-a lungul timpului din diverse perspective, în funcție de provocările cu care s-au confruntat misionari creștini în spațiul geografic asiatic, sau cu care s-au confruntat preoți/pastori/predicatori în spațiul spiritual creștin la confluența cu spiritualitatea asiatică. Aceste modele de confruntare se pliază pe situații de viață spirituală contemporană, în care creștinului i se cere să ia atitudine față de neîncrederile sau suspiciunile celor din preajmă. Este scopul pentru care sunt de folos instrumentele construite aici, bazate pe texte biblice sau situații firești de reacție la provocările din contemporaneitate.

Consider că, practic, putem reduce la una dintre obiecțiile abordate în primul capitol, cam orice obiecție legată de posibila construcție a Creștinismului pornind de la credințe hinduse sau budiste, după cum putem reduce la una dintre obiecțiile abordate în cel de al doilea capitol, cam orice obiecție legată de originea, construcția sau reflexia Trinității creștine, și după cum putem reduce la una dintre obiecțiile abordate în cel de al treilea capitol, cam orice obiecție legată de sfințenia creștină.

Desigur, alte obiecții pot fi mai ferm contracarate folosindu-se alte texte biblice și alte situații de viață, dar modalitatea de abordare poate fi înlesnită de aplicarea schemei construite aici, mai fiind necesare doar trei aspecte esențiale, pe care le rezum prin:
1° a cunoaște temeinic textul biblic,
2° a experimenta din abundență diverse situații de viață,
3° a răspunde cu hotărâre și fermitate exact acelor obiecții pentru care suntem temeinic ancorați în textul biblic și pentru care avem din abundență experiența de viață necesară.

CUPRINS

INTRODUCERE în aspecte comune sau antagonice între Creștinism și religii ale Asiei

I. CRISTOSUL NECUNOSCUT AL HINDUISMULUI
I.1. Paradigme de dialoguri spirituale
I.1.i. Filiații divine
I.1.ii. Un Cristos pentru India
I.1.iii. Teologia bhakti pentru un Cristos necunoscut
I.2. Obiecții asupra necunoscutului Cristos
I.2.i. Împliniri ale unui Cristos necunoscut în Hinduism
I.2.ii. Indianizarea Creștinismului
I.2.iii. Teoria împlinirii în Hinduism
I.3. Pentru cei care se întreabă asupra necunoașterii cristice
I.4. Concluziile necunoașterii hinduiste a lui Cristos

II. TRINITATE ȘI/SAU TRIADĂ/TRIMURTI
II.1. Persoane în triadă
II.1.i. Conceptul de persoană
II.1.ii. Diversități trinitare
II.2. Obiecții trinitare
II.2.i. Oglindiri
II.2.ii. Intruziuni
II.3. Pentru cei care se întreabă asupra trinităților
II.4. Concluziile trinitare

III. CONTESTAREA SFINȚENIEI CREȘTINE ÎN AREALUL HINDUS
III.1. Contextualizarea sfințeniei
III.1.i. Printre sfințeniile occidentale
III.1.ii. Printre sfințeniile orientale
III.2. Obiecții asupra sfințeniei
III.2.i. Ucenicia sfințeniei
III.2.ii. Exemplu de ucenicie a sfințeniei
III.3. Pentru cei care se întreabă asupra sfințeniei contestate
III.4. Concluziile contestării sfințeniei creștine în spațiul cultural și religios hindus

CONCLUZII asupra unor aspecte comune sau antagonice între Creștinism și religii ale Asiei

BIBLIOGRAFIE
ANEXE
OPA Obiecții punctuale abordate
TBI Texte biblice implicate
Mulțumiri

NOTĂ: Acest articol este rezumatul lucrării de absolvire a Programului de Apologetică Avansată a Institutului Vox Dei, susținută public în 2 iulie 2024…