Răspunsul bisericilor emergente la provocările secularismului contemporan: analiză și perspective

de Dr. Constantin Ghioancă¹

Aspecte introductive

Unul din autorii români consacrați, Horia Roman Patapievici, este de părere – surprinzător poate – că “secularizarea nu trebuie privită drept o satanică apocalipsă, ci ca un punct de pornire pentru a regândi adevăratul scop al Bisericii”². Prin aceste cuvinte, autorul, nu doar că abordează un subiect actual și sensibil, mai mult chiar, pare să sintetizeze cu mare acuratețe perspectivele uneia din cele mai controversate mișcări ecleziologice contemporane mișcarea bisericilor emergente – asupra acestei tematici. într- adevăr, direcția spre care se îndreaptă bisericile emergente (cel puțin o mare parte din ele), ca răspuns la provocările secularismului contemporan, sunt neașteptate și stimulatoare, în același timp. Așadar, acest studiu sumar își propune să prezinte câteva aspecte de bază referitoare la identitatea bisericilor (mișcării) emergente, analizând apoi poziția lor față de societatea seculară – și locul pe care îl ocupă credința în țesătura sa ideologică – și culminând cu o serie de reflecții asupra perspectivelor (noi) generate de subiectul tratat.

1. Identitatea bisericilor emergente

Bisericile emergente fac parte dintr-o mișcare ecleziologică mai amplă, care s-a dezvoltat în special în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Australia³, la sfârșitul secolului al XX-lea , începutul secolului XXI. Formându-se așadar, într- un spațiu istoric postmodern – în care însăși demersul de a defini ceva este pus sub semnul întrebării⁴ – definirea bisericilor emergente este foarte dificilă. Ele sunt “biserici în mișcare [. . . ] care se mulează pe cultură și se mișcă o dată cu ea”⁵. Biserica emergentă este definită ca fiind ceea ce “vine la suprafață și este nou, formându-se continuu”⁶; este “efortul colectiv al diferitelor persoane care îmbrățișează o concepție similară despre lume și viață (care îmbrățișează mult din post-modemism) pentru a redefini misiunea, doctrina și esența Bisericii, în interesul de a reflecta mai clar și mai relevant scopurile lui Dumnezeu în societatea actuală.”⁷

Unul din liderii acestor biserici, Jonny Baker (de la Grace, Londra) afimă că “termenul biserică emergentă nu este nimic mai mult decât un mod de a exprima că avem nevoie de forme noi de biserică, abile în a se relaționa la cultura care se dezvoltă”, iar pentru Ben Edson (de la Sanctus 1, Manchester, Marea Britanie), biserica emergentă “este pur și simplu o biserică care este înrădăcinată în diversele contexte contemporane și explorează închinarea, misiunea și comunitatea în cadrul acelor contexte.”⁸

Mișcarea emergentă s-a dezvoltat în principal în mediul evanghelic vestic⁹ prin confluența mai multor factori precum: discuțiile din cadrul organizației Leadership Network¹⁰ (la începutul anilor 1990), apariția site-ului www.emergingchurch.org¹¹, precum și publicarea mai multor cărți¹² care au conturat baza teoretică a acestei mișcări. Ar mai fi de notat că, uneori, se face o distincție între “emerging church” și organizația “Emergent”. Astfel the emerging church’’ se referă la biserica emergentă cu accentul ei eclezial, mai global și informal, pe când Emergent Village” reprezintă o organizație oficială în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanie. Emergent este rețeaua intelectuală și filosofică a mișcării emergente (emerging). În America această organizație este condusă de Tony Jones, doctorand la Seminarul Teologic Princeton și vorbitor atât din partea mișcării bisericești (emerging) cât și din partea organizației (Emergent).

Alte nume care au legătură cu Emergent Village sunt și Doug Pagitt, Chris Seay, Tim Keel, Karen Ward, Ivy Beckwith, Brian McLaren și Mark Oestreicher. În Marea Britanie, Emergent este condusă de Jasn Clark¹³.

Este important să înțelegem că sintagma “biserici emergente” acoperă o gamă mai largă de orientări doctrinare și practici bisericești. Mark Driscoll preia împărțirea pe care o face Ed Stetzer și explică și el că Biserica Emergentă include cel puțin trei categorii de membri: relevanții, reconstrucționiștii și revizioniștii.

Relevanții sunt conservatori din punct de vedere teologic, nu remodelează teologia, ci sunt interesați de modernizarea stilurilor de închinare, predicare și conducere bisericească. În rândul liderilor acestei grupări emergente pot fi menționate persoane precum Dan Kimball, Donald Miller și Rob Bell.

Reconstrucționiștii provin în mare parte din mediul evanghelic, nu țintesc spre schimbări teologice substanțiale, ci propun tipuri de biserici mai puțin formale, cum ar fi bisericile din case. În categoria aceasta pot fi amintiți lideri precum Neil Cole, Michael Frost sau Allan Hirsch.

La rândul lor, revizioniștii sunt liberali din punct de vedere teologic și pun sub semnul întrebării unele doctrine evanghelice de bază (autoritatea Sfintei Scripturi, doctrina despre iad, doctrina despre păcat, doctrina despre mântuire etc.), considerând că acestea nu se mai potrivesc în cultura postmodernă. Doi lideri marcanți ai “emergenților revizioniști” sunt Brian McLaren și Doug Pagitt¹⁴.

În ceea ce privește caracteristicile bisericilor emergente pot fi amintite următoarele: trăirea după modelul lui Isus, transformarea spațiului secular – aspect abordat în acest studiu – o trăire în spiritul comunității, bunăvoință față de cel străin, slujire cu generozitate, închinare participativă, utilizarea darului creativității și conducerea comunitară¹⁵. Toate aceste caracteristici au la bază un accent puternic pe escatologici realizată, pe faptul că împărăția lui Dumnezeu este prezentă aici și acum, creând o nouă ordine socială bazată pe toleranță, slujire și iertare.

2. Bisericile emergente și aspectul secularismului

În general, poziția bisericilor și a altor diverse organizații vizavi de aspectul secularismului se situează la unul din doi poli: fie secularizarea¹⁶ este văzută ca o amenințare pentru credința creștină și valorile promovate de aceasta (de unde rezultă eforturile de contracarare), fie este văzută într-o lumină pozitivă, ca factor de progres social și eliberare de sub diverse constrângeri de natură religioasă¹⁷. Bisericile emergente par să urmeze o a treia alternativă – nu una de mijloc – în care secularismul nu este nici blamat, nici apreciat. Este negat! Pentru adepții mișcării emergente nu există un dualism sacru/secular în societate și nici spații, timpuri sau activități seculare¹⁸. Dacă “sacru” este ceva “privitor la religie, care aparține religiei”¹⁹, atunci diviziunea sacru/secular este o invenție a modernității care a îndrăgit perspectivele dualiste²⁰ asupra vieții, însă toate domeniile vieții sunt spirituale. Biserica emergentă rostește împreună cu psalmistul: “Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el” (Psalmul 24:1). Pentru mișcarea emergentă nu mai există locuri rele, oameni răi sau împrejurări rele. Totul poate fi sfințit. Totul poate fi oferit lui Dumnezeu în actul închinării.

Nu doar respingerea dualismelor justifică negarea secularismului, ci și respingerea și a tot ceea ce este sistematic în materie de credință. De fapt, în mișcarea emergentă se înlătură exprimările “liniare” ale credinței. Spre exemplu, adevărul este înțeles că “are și el trupuri”. Adevărul nu este, pur și simplu, un set de idei abstracte; el umblă și vorbește. Auzim adevărul pe măsură ce auzim despre ceea ce face Dumnezeu în mod concret în viețile oamenilor. Oamenii postmoderni înțeleg realitatea în moduri multiple. Există mai mult decât o singură cale de a face lucrurile, mai mult decât ceva ce se întâmplă la un moment dat și mai mult decât un mesaj care circulă²¹.

Pentru înlăturarea diviziunii sacru/secular creștinii trebuie să acționeze din interior și nu din exterior. Ei trebuie să fie un fel de “insiders” care să indice spre Dumnezeu din interiorul unei anumite culturi. Trăind în aceste culturi, creștinii trebuie să caute să creeze forme de închinare specifice cu rolul de a fi o mărturie pentru prietenii lor.

Evanghelizarea este privită ca o altă unealtă de îndepărtare a dualismului sacru/secular. Ea nu trebuie să fie, însă, un eveniment, ci un mod de viață natural. Aceasta înseamnă că un creștin trebuie să petreacă timp cu prietenii lui acolo unde sunt aceștia, urmărind totodată să fie un bun exemplu pentru ei. Biserica emergentă discută despre o evanghelizare postmodernă. În esență, prin aceasta se înțelege că evanghelizarea este o conversație deschisă și un mod de viață, distinct de o confruntare al cărei scop rezidă în rezultate imediate.

Lauda și închinarea sunt și ele importante pentru transformarea spațiului secular. Astfel, deși bisericile emergente nu sunt de acord, în principiu, cu formațiile de muzică rock, ale căror reprezentații au loc pe scenă, totuși liderii acestor biserici folosesc muzica rock pentru alte activități precum rugăciunea sau meditația. Pe de altă parte, în închinarea care are loc într-o cultură a cluburilor, participanții nici măcar nu îl văd pe DJ. Ei nu trebuie să se concentreze la cel sau la cei ce sunt în față.

În Anglia există o mișcare de închinare alternativă cu origini în Nine o’clock Service²² din Sheffield. Cu privire la această direcție nouă în închinare, liderii bisericii emergente concluzionează: “Deși Nine o’clock Service a sfârșit rău în anul 1995, ea rămâne o mișcare de la care biserica emergentă poate învăța mult. Contribuția sa principală constă în abilitatea de a depăși diviziunea sacru/secular a modernității. […] NOS slujește ca un exemplu puternic al unei evanghelii trăite în cultura postmodernă.”²³

Așadar, bisericile emergente răspund la provocările secularismului contemporan, negându-i legitimitatea și considerându-l a fi o invenție modernă. Pentru mișcarea emergentă nu secularismul în sine, ci discuțiile asociate cu acestea, constituie “un punct de pornire pentru a regândi adevăratul scop al Bisericii”, despre care amintea Patapievici. Scopul bisericii, așadar, este să indice că totul îi aparține lui Dumnezeu și poate să-i fie oferit în actul închinării. Toleranța, iubirea, slujirea, generozitatea, iertarea și acceptarea străinilor sunt mijloace prin care împărăția lui Dumnezeu este reflectată în toate aspectele vieții.

3. Cazul României: mișcarea Străjerilor

Caracterul teologic și organizațional destul de “fluid” al bisericilor emergente face ca identificarea lor într- un anumit spațiu geografic să nu fie una ușoară. Probabil că în România influențele mișcării emergente să regăsesc, mai cu seamă, în cadrul bisericilor autonome, independente, sau în diverse adunări de tipul “grupe de casă”, desprinse din diverse culte evanghelice.

La o scară mai largă, considerăm că putem aduce în discuție așa-numita “mișcare a Străjerilor” din România. Din modul în care liderii acestei mișcări se autodefinesc reiese că “mișcarea străjerilor a apărut pe fondul unor ani buni de însuflețire a dragostei pentru Domnul Isus prin rugăciune, un moment important fiind anul 1998 când în București au început nopțile de rugăciune [. . . ] context [în care] frații Ilie Popa, Nelu Demeter si Ioan Peia au primit îndemnul de a chema poporul Domnului la post si rugăciune pentru trezire spirituala și transformare”²⁴. Această mișcare ecleziologică a adunat participanți din mai multe confesiuni creștine, astfel că “la întâlnirile de post și rugăciune ale străjerilor (peste 50 în ultimii 5 ani) au participat frați baptiști, creștini după evanghelie, penticostali, tudoriști, de la Oastea Domnului, independenți, evrei mesianici și carismatici”²⁵. Mișcarea a căpătat mare notorietate, mai ales prin susținerea ei de către Iosif Țon, unul din liderii importanți ai baptiștilor din România, fiind încă din tinerețe “un bun predicator, cu un oarecare prestigiu atât în țară cât și în străinătate”²⁶ și cu un rol proeminent în mișcarea de rezistență față de regimul comunist.

Atașarea lui Iosif Țon la mișcarea Străjerilor a dus, în cele din urmă, la “ridicarea ordinării pentru slujirea în cadrul bisericilor din Uniunea Baptistă din România”²⁷. Motivațiile care au cauzat o asemenea decizie au la bază “delimitarea [Uniunii Baptiste] de practicile și învățăturile nebiblice, străine de practica și învățăturile bisericilor baptiste, promovate de cei care se numesc «Străjerii»“: predicarea evangheliei prosperității, practicarea profețiilor nebiblice, practica condiționării prezenței Duhului Sfânt de vorbirea în limbi, practica vindecărilor la comanda unei persoane, promovarea învățăturilor grupării din Africa condusă de Chris, asocierea cu «Școala de vindecare»“²⁸.

Faptul că mișcarea “Străjerilor” se află în contact și sub influența mai multor organizații neo-carismatice internaționale este argumentat de Silviu Tatu. El amintește relația “Străjerilor” cu mișcări precum International House of Prayer, Christ Embassy, Ellel Ministries, Mișcarea Vineyard, Faith Ministries, Mișcarea Ploii Târzii și Toronto Blessing²⁹.

Desigur, întrebarea este: fac “străjerii” parte din mișcarea bisericilor emergente, sau nu? Putem argumenta că, până la un punct, răspunsul este afirmativ. Mișcarea Străjerilor are un caracter interconfesional și independent, ieșind de sub tutela unei anumite autorități confesionale, la fel ca bisericile emergente. Tot astfel, ambele mișcări urmăresc principiul “reînnoirii” spirituale. Apoi, ambele mișcări caută să se adreseze generației contemporane, mișcarea Străjerilor fiind “o mișcare autentică a Duhului Sfânt în generația noastră”³⁰. Ambele mișcări respectă principiul toleranței și al propriei identități spirituale specifice membrilor lor. Poate cel mai important aspect este că ambele grupări religioase supralicitează dimensiunea escatologiei realizate, căutând transformarea spațiului secular. Pe baza similitudinilor amintite mai sus putem concluziona că, în spațiul românesc, mișcarea Străjerilor se înscrie destul de mult în dinamica bisericilor emergente.

Poate că diferențierea cea mai notabilă dintre bisericile emergente vestice și mișcarea Străjerilor din România constă în modul concret în care se implementează răspunsul acestora față de provocările secularizării. Chiar dacă provin dintr-un trunchi comun de valori și practici spirituale, bisericile emergente vestice neagă dualismul sacru/secular și caută să “răscumpere” sacrul din toate sferele societății (dat fiind faptul că împărăția lui Dumnezeu este deja prezentă pe pământ), în vreme ce Străjerii recunosc secularizarea societății contemporane și caută să o contracareze într- un mod spectaculos, carismatic, tot în baza aspectului prezent al împărăției lui Dumnezeu.

Mișcarea emergentă vestică mizează pe răscumpărarea sacralității prin “evanghelizarea postmodernă” făcută de “insiders”, adică cei ce consideră că tot ce găsim în societate “poate fi închinat Domnului”, în vreme ce Străjerii urmăresc transformarea secularizării prin manifestarea darurilor carismatice ale celor ce sunt “outsiders” în relație cu lumea această, dar membrii activi ai unei împărății divine ce a invadat societatea noastră contemporană.

Așadar, concluzia spre care ne îndreptăm este că mișcarea Străjerilor din România abordează și ea problema secularizării (la fel ca bisericile emergente) și împărtășește mare parte din viziunea și valorile bisericilor emergente articulându-le, însă, în mod diferit față de societatea vestică.

4. Analiză și perspective

Prin “transformarea spațiului secular” bisericile emergente înțeleg un fel de răscumpărare a sacralității specifice tuturor aspectelor sociale. Lucrul acesta se face întrupând valorile împărăției lui Dumnezeu în societate prin diverse acțiuni care, de cele mai multe ori, stârnesc intriga celor cu orientări tradiționale, conservatoare. În plus, această “răscumpărare a sacralității” trebuie să respecte principiile corectitudini politice, ale toleranței și ale relativismului postmodern.

Pentru a înlătura tensiunea dintre valorile împărăției lui Dumnezeu și valorile acestei lumi (găsită de cele mai multe ori tocmai în dualismul sacru/secular), bisericile emergente sunt nevoite să relativizeze mai multe adevăruri și doctrine biblice, acomodându-le la o cultură cu potențial sacru în toate sferele sale. Desigur, astfel de demersuri nu rezonează cu perspectivele teologice specifice confesiunilor creștine care pun mare accent pe autoritatea Sfintelor Scripturi.

Pe de altă parte, demersurile mișcării emergente (în contextul secularizării) aduc în lumină vocația misionară a Bisericii. Probabil că, în viitor, bisericile vor fi nevoite să reflecteze tot mai mult la relația dintre credință și cultură. Cu alte cuvinte, Biserica nu este doar un spectator la procesul secularizării, și nici măcar doar un incomod partener de dialog. Mai degrabă, întrebarea este “ce direcții, discuții și acțiuni va întreprinde Biserica, dacă se va considera un participant la viața socială, în toate sferele ei?”

Concluzii

Din cele prezentate în această lucrare reiese că, dacă nu ținem seama de anumite perspective doctrinare îndoielnice, răspunsul bisericilor emergente la provocările secularismului contemporan aduce o notă de optimism.

Secularizarea nu va reuși să “jefuiască” societatea contemporană de valorile ei spirituale. După cum notează Ștefan Iloaie, “societățile occidentale resimt, într-adevăr, o scădere a influenței sociale a religiei, dar raportarea la divinitate nu devine nicidecum inexistentă, ci credința religioasă, după ce a fost negată și alungată, se restructurează, apare uneori în forme noi iar alteori le redescoperă pe cele vechi. . .”³¹

Bisericile emergente prezentate, pe scurt, în rândurile de mai sus propun un “optimism religios” al sacralizării culturii și societății în sferele ei diverse, context în care se neagă alteritatea spațiului secular. Cu alte cuvinte, spațiul sacru și cel secular se suprapun și se contopesc într-o lume care îi aparține, de drept, lui Dumnezeu. Rolul Bisericii și al credincioșilor este să răspândească tot mai mult valorile împărăției în această lume, fără a se situa pe o poziție polemică față de cea de pe urmă.

Așadar, după cum menționam deja, observăm că dincolo de aspectele teologice discutabile și anumite inconsecvențe clare, pe care nu le putem ignora în “spiritul toleranței”, mișcarea emergentă este o voce prin care se readuce în discuție vocația misionară a Bisericii și importanța implicării sale în etosul societății contemporane. Este vorba despre un nou ecou al cuvintelor rostite, odinioară, de Mântuitorul: “Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău.” (Ioan 17:15).

Note de subsol:

1. Universitatea București; Biserica Creștină Baptistă “Adonai” București.

2. H. R. PATAPIEVICI, “Biserica Ortodoxă Română și modernitatea (II)”, Dilema 332, (1999).

3. C. GHIOANCĂ, Bisericile emergente vestice din perspectivă baptistă românească, ediție revizuită și adăugită, Risoprint, Cluj-Napoca 2010, 19.

4. Friedrich Nietzsche, un precursor al gândirii postmodeme consideră că adevărul este “o armată mobilă de metafore, metonimii și antropomorfisme” (cf. F. NIETZSCHE, “On Truth and Lie in an Extra-moral Sense”, The Portable Nietzsche, trad. Walter Kaufmann, Viking, New York 1954, 46. În altă ordine de idei Jacques Derrida, unul din teoreticienii de seamă ai postmodemismului este de părere că oamenii sunt prinși într-un sistem lingvistic care nu este legat de realitatea externă (cf. J. DERRIDA, Positions, trad. Alan Bass, Univesity of Chicago Press, Chicago 1981, 26).

5. C. GHIOANCĂ, Bisericile emergente, op. cit., 20.

6. E.GIBBS, R. K. BOLGER, Emerging Churches, Creating Christian Community in Postmodern Cultures, Baker Academic, Grand Rapids, 2006, 41.

7. P. W. MARTIN, http://examiningemergent.blogspot.com/2006/04/defming-indefmable.html – accesat pe 11.02. 2009.

8. GIBBS, BOLGER, Emerging Churches, op. cit., 45.

9. Totuși, mișcarea emergentă a atins și alte spații confesionale precum cele anglicane, protestante, catolice etc. (L. KNOWN, “Catholics Join Emerging Church Coversation”, http://www.christiantoday.com/article/catholics.join.emerging.church.conversation/22770.htm – accesat pe 20.11.2013.

10. Membrii acestei organizații au observat că bisericile evanghelice nu se confruntă numai cu probleme legate de generația tânără ci, totodată, că fenomenul este mai generalizat. Chiar și cei mai în vârstă au nevoie de forme noi de biserică, de o spiritualitate reînnoită care să comunice deschidere față de cei din cultura postmodernă (C. GHIOANCĂ, Bisericile emergente, op. cit., 55).

11. Karen Ward – de la Church of the Apostles, Seatle – a creat acest site în anul 1999, ca un instrument prin care să-și clarifice întrebările legate de biserică.

12. A se vedea aici cărțile lui E. GIBBS, Church Next, Quantum Changes in Christian Ministry, Inter-Varsity Press, UK. 2000; S. J. GRENZ, Renewing the Center, Evangelical Theology in a Post-Theological Era, Baker Academics Michigan 2006; B. McLAREN, A Generous Ortodoxy: Why I am missional+evangelical+post/protestant+liberal/conservative+mystical/poetic+biblical+charismatic/Contemplative+fundamentalist/calvinist+anabaptist/anglican+methodist+catholic+green+incamational+deppressed-yethopeful+emergent+unfinished CHRISTIAN, Zondervan, Grand Rapids 2004.

13. http://vww.christianitytoday.com/ct/2007/february/11.35.htm – accesat pe 11.02.2009

14. M. DRISCOLL, “A Pastoral Perspective on the Emerging Church”, Criswell Theological Review, 3/2, (Spring 2006), 87-93.

15. C. GHIOANCĂ, Bisericile emergente, op. cit. 73-109.

16. “În timp ce secularizarea indică o acțiune în desfășurare, un proces continuu, cu implicații ce se cer descifrate și evaluate în funcție de anumite circumstanțe, secularismul desemnează efectul sau consecințele acestei acțiuni (cf. Ș. BUCHIU, Ortodoxie și secularizare, Editura Libra, București 1999, 11.

17. Distinsul profesor de la Harvard, Harvey Cox, definește secularizarea ca “eliberarea lumii de o înțelegere de sine religioasă și cvasi-religioasă, înlăturarea tuturor concepțiilor ermetice despre lume și viață, distrugerea tuturor miturilor supranaturale și a simbolurilor sacre. [Secularizarea] reprezintă ceea ce alt observator a numit «defatalizarea istoriei», faptul că omul descoperă că a rămas cu lumea în mâinile sale, că nu mai poate da vina pe soartă sau pe împrejurări pentru ceea ce face cu ea. Secularizarea se referă la faptul că omul își întoarce atenția de la lumile de sus, înspre lumea și vremea de acum (saeculum = acest veac), cf. H. COX, The Secular City, Secularization and Urbanization in Theological Perspective, SCM Press LTD, London 1965, 2.

18. GIBBS, BOGLER, Emerging Churches, op. cit., 66.

19. Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Institutul de lingvistică “Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, ediția a 2-a, rev., Univers Enciclopedic Gold, “București 2009”, 942.

20. Alte diviziuni precum acestea sunt: natural/supranatural; aspecte publice/valori private; trup/minte și duh; credință/rațiune; putere/dragoste; bine/rău; frumos/urât, individ/comunitate etc.

21. E. GIBBS, R. K. BOLGER, Emerging Churches, op. cit., 67.

22. Nine O’clock Service, (NOS) a fost o mișcare începută în anul 1985 în Nordul Angliei. Robert Warren, liderul acestei mișcări la acea vreme, i-a invitat pe cei din comunitate să participe la servicii bisericești care începeau la ora 9 p.m. (de aici și numele mișcării). Misiunea lor era să atragă la biserică pe cei cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani. Astfel, ei au combinat atmosfera unui club de noapte cu o teologie carismatică. Bineînțeles dansul, efectele speciale, cea mai performată tehnologie de sunet și altele din această categorie erau nelipsite. în anul 1995, mișcarea a luat sfârșit ca urmare a unui mare scandal datorat relațiilor pe care liderul le-a întreținut cu mai multe femei din cadrul mișcării.

23. E. GIBBS, R. K. BOLGER, Emerging Churches, op. cit., 87.

24. http://miscareastrajerii.ro/despre-noi/ – accesat pe 02.12.2013.

25. Ibid.

26. I. BUNACIU, Istoria bisericilor baptiste din România, Editura Făclia / Editura Universității Emanuel din Oradea, Oradea 2006, 316.

27. Decizia Consiliului Uniunii Baptiste din România, reunit la Arad pe data de 8 decembrie 2010 (cf. http://istorieevanghelica.ro/2010/12/14/comunicatul-consiliului-uniunii-baptiste-in-cazul-iosif-ton-strajerii/ accesat pe 02.12.2013).

28. Ibid.

29. S. TATU, http://providentaoradea.ro/editorial/cine-sunt-straierii/ – accesat pe 02.12.2013.

30. http://miscareastrajerii.ro/despre-noi/ – accesat pe 02.12.2013.

31. Ș. ILOAIE, Morala creștină și eticapostmodemă, O întâlnire necesară, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2009, 31-32.