Mesia în Iudaism

de Maria Buturugă

Mesia este un personaj veterotestamentar care ‘a prins formă’ tot mai clară de-a lungul istoriei poporului evreu, până când ‘a prins viață’ – spunem noi, creștinii. Cuvântul Mesia, tradus în greacă prin Cristos, înseamnă „Cel uns”, provenind de la verbul „a unge”, atât în ebraică, cât și în greacă, numind pe cel care a fost uns, om sau obiect, cu uleiul special spre sfințire, adică spre punere de-o parte pentru Dumnezeu.

Ceea ce cunoaștem despre „Cel uns”, cunoaștem pe baza textului biblic și a tradiției care a construit pe acest text două religii: Iudaismul și Creștinismul. Iudaismul a fost la un anumit moment tulburat de niște discipoli ai unuia Isus din Nazaret, numit Fiul lui Dumnezeu de către evrei de rând, de duhuri necurate, dar și autoproclamat astfel. Atunci, lucrurile s-au precipitat iar convingerile s-au împărțit, delimitând trei direcții de parcurs: evrei care l-au respins pe acest Isus și chiar ideea de Mesia, evrei care l-au respins pe acest Isus dar nu și ideea de Mesia, construind o grupare mesianică în sânul Iudaismului, și cea de a treia direcție, alcătuită din evrei și neevrei îndreptându-se spre Creștinism.

Biblia vorbește mai întâi despre diverse ungeri, începând cu ungerea dintr-o perioadă istorică în care această practică abia fusese preluată mimetic, din cultele păgâne. Moise unge (Exod 40:13-14 = Levitic 8:12-13; Numeri 7:1) cu „uleiul pentru uns” [אֶת־שֶׁ֣מֶן הַמִּשְׁחָ֔ה] [τοῦ ἐλαίου τῆς χρίσεως], lăcașul sfânt (cort, templu, tabernacol) și toate (Exod 40:9) câte sunt acolo „să ungi” [וּמָשַׁחְתָּ֥] [χρίσεις] și „să sfințești” [וַיְקַדֵּ֖שׁ אֹתָֽם] [καὶ ἡγίασεν αὐτήν], era Moise îndemnat de Dumnezeu. Tot acum, Moise unge (Exod 40:13-14 = Levitic 8:12-13; Numeri 7:1) pe Aaron și pe fii lui, ca să îi fie preoți lui Dumnezeu, „sfințindu-i / consacrându-i” [וְקִדַּשְׁתָּ֥] [ἁγιάσεις] astfel.

În timpul istoric povestit de Cărțile lui Samuel și Cărțile Regilor, se specializează termenul de „Uns” pentru „Cel ales de Dumnezeu” să scoată poporul evreu din necazurile în care tot intra din cauza multelor sale neascultări. Samuel (1Samuel 10:1) îl unge pe Saul, de fapt, „îi toarnă uleiul pe cap” [אֶת־פַּ֥ךְ הַשֶּׁ֛מֶן וַיִּצֹ֥ק עַל־רֹאשׁ֖וֹ] [τὸν φακὸν τοῦ ἐλαίου καὶ ἐπέχεεν ἐπὶ τὴν κεφαλὴν αὐτοῦ], fără să fie menționată clar acțiunea ungerii, iar Saul (1Samuel 16:13) „îl unge” efectiv pe David [וַיִּמְשַׁ֣ח] [ἔχρισεν].

Începând cu David, în Cartea a doua a lui Samuel (2Samuel 22:51), expresia „Unsului” [לִמְשִׁיח֛וֹ] [τῷ χριστῷ αὐτοῦ] se superspecializează, căpătând o tentă de incursiune în viitor, iar Psalmii vor cânta de acum pe Unsul Domnului (Psalm 18:51), astfel încât, când este „uns Solomon” [וַיִּמְשַׁ֖ח אֶת־שְׁלֹמֹ֑ה] [ἔχρισεν τὸν Σαλωμων], ungerea deja înseamnă clar alegerea lui ca rege (1Regi 1:39). Expresia prin care Psalmii vor cânta pe Unsul Domnului (Psalm 18:51), „lui David, și seminței lui, pe veci” [לְדָוִ֥ד וּלְזַרְע֗וֹ עַד־עוֹלָֽם] [τῷ Δαυιδ καὶ τῷ σπέρματι αὐτοῦ ἕως αἰῶνος], va primi în Creștinism conotația profeției împlinite în Isus Cristos.

Un alt „uns” este profetul Isaia (de fapt, textul este în Trito-Isaia, adică partea a treia a cărții lui Isaia, alcătuită după Edictul lui Cirus), Isaia spunând despre sine însuși (Isaia 61:1) că „Domnul m-a uns” [מָשַׁח֩ יְהוָ֙ה] [ἔχρισέν με], iar imaginea aceasta, alcătuită de discipoli din ‘școala’ de gândire după stilul profetic al lui Isaia, la mai mult de două secole de la profețiile adresate regelui Ahaz, se va imprima în mentalul colectiv iudaic asupra figurii mesianice, intens așteptate la momentul istoric al curentelor baptismale, printre care și cel construit în jurul lui Ioan Botezătorul, care l-a indicat contemporanilor săi și lumii întregi, pe Isus din Nazaret ca fiind Mesia.

În panorama istorică asupra poporului evreu consemnată în Cărțile Cronicilor (1Cronici 16:22), Dumnezeu îi menționează pe „unșii mei” [בִּמְשִׁיחָ֔י] [τῶν χριστῶν μου], despre care se spune că nu au fost lăsați să fie asupriți cumva, în peregrinările lor printre neamuri, făcându-se referire aici (Psalm 105:15) la Avram, Isaac și Iacob – după cum găsim contextualizat versetul acesta în Psalmul 105.

Astfel este menționat Mesia în textele iudaismului primar, urmând ca noi să beneficiem de menționările acestea pentru a crește în cunoașterea și trăirea credinței noastre.

Dacă ești evreu, cunoști multe dintre cele scrise despre Mesia în Torah, Neviim și Ketuvim, sau în Talmud și alte scrieri ale tradiției iudaice, și te poziționezi fie mesianic, fie ne-mesianic. Tot ce îți pot spune în plus este că epoca mesianică a început, fie că ești evreu mesianic și insiști să aștepți în continuare venirea ‘unică’ (!) a lui Mesia, fie că ești evreu ne-mesianic și refuzi să accepți dimensiunea mesianică a credinței. Ceea ce pot să îți spun clar și limpede este că Isus din Nazaret a fost evreu și că trecerea lui prin lumea noastră a făcut ca mare parte a acestei lumi să îl urmeze și să îl aștepte într-o a doua lui venire, în slavă.

Și chiar dacă faptul că suntem mulți cei care credem că Isus din Nazaret este Mesia nu poate fundamenta în vreun fel credința noastră, credința noastră în Mesia are un fundament solid: chemarea căreia i-am răspuns în credință, justificată de credință și condusă prin credință până la acel nivel de unde ni s-a revelat ce a fost împlinit deja, în istoria mântuirii. Și nu este necesar să ajungi să crezi ceea ce cred creștinii de vreo două mii de ani, fiind suficient doar să răspunzi unei astfel de chemări, când vei fi pregătit să o primești.

Dacă ești creștin, îți spun că ești al lui Cristos, adică al lui Mesia așa cum poporul evreu l-a menționat în textele sale sfinte, cu convingerea că Dumnezeu are un plan, iar noi, creștinii, suntem datori acestui Mesia iudaic, precum și poporului evreu, așa cum suntem datori strămoșilor noștri direcți, de a le păstra și cinsti amintirea credințelor.

Pentru un creștin care află despre Mesia în Vechiul Testament, prima nedumerire este originea iudaică a termenului și poate fi grav nelămurit dacă să îl accepte pe Isus – pe care îl cunoaște – ca Mesia despre care vorbesc și evreii. Nelămurirea creștinului poate fi ușor surmontată dacă apelează la iubirea creștină la care îl cheamă Mântuitorul, iubind pe toți oamenii – pentru că pentru toți a venit Mesia -, dar pe fiecare așa cum este, inclusiv sub aspectul nivelului credinței mesianice a fiecăruia.

Pentru un creștin care află despre originea iudaică a lui Mesia, a doua nedumerire este de ce nu toți evreii l-au recunoscut pe Isus din Nazaret ca fiind Mesia. Doar că exemplele sau contra-exemplele care pot fi întâlnite în folclorul religios sunt construite precum toate drumurile care duc la Roma, adică sunt contruite în direcția urmărită de constructor. Ceea ce ne revine nouă, creștinilor, ca datorie, este să construim cărări pe care să ajungă la Mesia și cel din preajma noastră, indiferent cine ar fi el.

Dacă nu ești nici evreu, nici creștin, îți spun că nu este necesar să fii evreu ca să înțelegi mesianismul, dar e necesar să înțelegi mesianismul ca să înțelegi că poți fi creștin, de ce poți fi creștin și cum poți fi creștin, dar mai ales că a sosit vremea să poți. Înțelegerile acestea se bazează pe logică, desigur, însă nu doar pe logica umană, ci și pe logica divină. Logica umană pornește de la axiomele biblice, argumentând persuasiv, în timp ce logica divină surprinde prin intermediul unor revelații personale, printre care aceasta pe care o primești acum este una dintre pietrele unghiulare.

Un exemplu care se așază fereastră spre mesianism pentru ochii ne-evreului și ne-creștinului este chiar în textul biblic, prin cuvintele profetului Isaia (Isaia 45:1), unde Cirus, regele Persiei, este numit de Dumnezeu „unsul Meu, Cirus” [לִמְשִׁיחוֹ֘ לְכ֣וֹרֶשׁ] [τῷ χριστῷ μου Κύρῳ]. Sigur că numirea aceasta nu a făcut din Cirus evreu, pentru că evreu ești prin naștere, nici creștin nu l-a făcut, pentru că vremea creștinilor nu se împlinise încă, și nici măcar mesianic, pentru că eticheta aceasta a primit-o reatroactiv, firește, în scrierile lui Isaia.

Și nu doar despre Cirus, ca ne-evreu, citim în Biblie că ar fi fost uns din porunca lui Dumnezeu, ci și despre Hazael (1Regi 19:15), „uns” [וּמָשַׁחְתָּ֧] [χρίσεις] de proorocul Ilie ca rege al Siriei, într-un moment istoric în care incursiunile armatei siriene au nimicit mare parte dintre triburile israelite, dar s-au oprit la porțile Ierusalimului, prin grija lui Dumnezeu.

Numirea unui ne-evreu ca uns al lui Dumnezeu, oricât ar părea de neașteptată într-un text veterotestamentar, este o atitudine deschizătoare de largi perspective asupra atotputerniciei divine. Cu atât mai puțin ar trebui să te împiedici de limitele pe care le poate impune credința ta, oricare ar fi ea, în acceptarea acestor perspective.

În concluzie, așteptarea iudaică a adunat multe dorințe și aspirații în jurul unei figuri emblematice, chiar dacă s-a dezis la un moment dat de ea, păstrând-o totuși în alte pasaje din cărțile sfinte, pentru că istoria neamului nu putea fi păgubită de tot ce au ales creștinii să preia de aici, nici nu putea fi redusă la ce ar fi rămas după ce s-ar fi eliminat tot ceea ce au ales creștinii să preia pentru a-și trăi cât mai justificat propria credință.

Personajul veterotestamentar Mesia, care ‘a prins formă’ de-a lungul istoriei poporului evreu, până când ‘a prins viață’, în zorii istoriei bimilenare – până acum – a poporului creștin, acest personaj este piatra de temelie a credinței creștine, temelie pe care ne sprijinim toți viața de zi cu zi, mai mult sau mai puțin implicat religios, chiar fiecare dintre noi, în propria orientare a vieții de credință, sau măcar la marginea ei, cel puțin pentru faptul că ne numărăm cu toții anii erei noastre începând de la momentul când ‘a prins viață’ Mesia cel veterotestamentar.

Bibliografie:
Bible (LXX), Traduction Œcuménique de la Bible, Paris, 1994, ISBN 2-85300-071-0
BibleWorks 9, software for Biblical exegesis and research, Norfolk (US), 2011.
Biblia, trad. D. Cornilescu, ed. 5 rev., București, 2019, ISBN 978-606-8914-03-9
Brown-Driver-Briggs Hebrew and English Lexicon (BDB), Peabody (US), 2000, ISBN 1-56563-106-0

Notă: Acest material a fost scris de Maria Buturugă, ca parte a lucrării pentru Programul de Apologetică Introductivă, pe care l-a absolvit în octombrie 2022.