Isaia 7:14b

Expresiile din textele biblice explică în termeni omenești ceva inexprimabil, așa încât orice critică a exprimării trebuie să înceapă de la înțelegerea inexprimabilului, dincolo de termenii limbajului omenesc și dincolo de regulile de structură gramaticală specifică fiecărui limbaj.

Pe baza informațiilor oferite cu generozitate de Bible Hub – Online Parallel Bible (https://www.biblehub.com), clarificăm aici termenii limbajului omenesc și regulile de structură gramaticală specifică pentru câte un verset care provoacă discuții apologetice.

În preajma marilor sărbători creştine, recitim texte din Evanghelii, alte texte neotestamentare specifice, dar şi texte veterotestamentare, cu privire specială spre Cartea profetului Isaia. De Crăciun, profetul Isaia este citit pentru că vorbeşte despre o naştere care ni-L arată pe Dumnezeu cu noi: Isaia 7:14b.

Începutul profeției este clasica interjecţie הִנֵּה [hinneh] / ἰδού [idu] / iată, urmată de un substantiv-subiect הָעַלְמָה [ha’almah] / ἡ παρθένος [he parthenos] / tânăra. Pe urmă, lucrurile se complică, inclusiv gramatical…

În limba ebraică biblică, textul este continuat cu adjectivul „însărcinată” [harah], ca atribut al substantivului-subiect, care are astfel și posibilitatea de a primi o predicație, cu verbul „a fi” subînțeles, putându-se citi „tânăra este însărcinată”. Urmează, coordonat copulativ, un verb la Participiu, וְיֹלֶ֣דֶת [weyoledet], de la יָלַד [yalad] „a zămisli” sau „a naşte”, verb având un complement direct [bben] „fiu”.

În limba greacă a Septuagintei, textul se continuă cu o locuţiune verbală predicativă ἐν γαστρὶ λαμβάνω [en gastri lambano], însemnând „a lua în pântece”, „a rămâne însărcinată”, cu verbul la Viitor Indicativ, locuțiunea fiind coordonată copulativ cu un al doilea verb-predicat, τίκτω [tikto] „a naşte”, tot la Viitor Indicativ, acesta având un complement direct, υἱόν [hyion] „fiu”.

În limba română, se traduce, cel mai adesea, după formularea Septuagintei, „Iată, fecioara va zămisli și va naște fiu”, subliniindu-se fecioria, chiar dacă limbajul profetic original spune „Iată, tânăra însărcinată născând fiu”, cu accent pe nașterea unui fiu.

Observație suplimentară

Ceea ce poate continua discuția pe marginea versetului nu este interjecţia – care apare în textul veterotestamentar de 841 de ori, autorul biblic atrăgând atenția asupra unui aspect de luat bine în seamă –, nu este nici subiectul-substantiv atât de controversat – fecioară/tânără/femeie –, ci este asemănarea aproape completă a expresiei din partea a doua a versetului 14 din capitolul 7 al Cărţii lui Isaia, cu versetul 11 din capitolul 16 al Cărţii Genezei, acolo unde, fugind roaba Agar de la stăpâna sa Sarai, i se arată îngerul Domnului spunându-i că are motive temeinice să se întoarcă, pentru a naşte pe Ismael în casa tatălui lui, Abraham. Iar dacă Agar va pune numele יִשְׁמָעֵאל [ishmael] Ismael copilului său – pentru că Dumnezeu ascultă plângerile celor aflaţi la ananghie –, profetul Isaia ne spune că Dumnezeu este cu noi, Fiul urmând a fi numit עִמָּנוּאֵל [immanuel] Emanuel.

Dincolo de termenii limbajului omenesc și dincolo de regulile de structură gramaticală specifică pe  care le-am identificat vorbind despre o profeţie centrală în Creştinism, discuțiile apologetice continuă cu înțelegerea inexprimabilului.