Elemente esențiale în gândirea apologetică a lui Ioan Gheorghe Savin

Ioan Gheorghe Savin, a fost profesor, filosof, scriitor, teolog și apologet român al secolului XX. S-a născut în 19 decembrie 1885, la Jorăşti, județul Covurlui (acum, județul Galaţi), murind în 22 februarie 1973, la Bucureşti.

În perioada 1897-1900, a fost bursier la Seminarul din Roman, iar în perioada 1900-1905, a urmat cursul superior al Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Iaşi. Din anul 1905 până în 1909, a urmat cursurile Facultății de Teologie din București, unde a fost remarcat de către Ioan Mihălcescu (Irineu Mihălcescu, viitorul mitropolit al Moldovei), care îi facilitează obținerea unei burse de studii în Germania [1].

foto: Ioan Gheorghe Savin (1885-1973)

A urmat studii de specializare în Teologie și Filosofie la Berlin (1910-1912) și Heidelberg (1912-1915), cu profesori prestigioși ai vremii: Alois Bruhl (istoria filosofiei și logica), Karl Stumph (psihologie), Hugo Münsterberg (filosofia valorilor), Heinrich Scholz (probleme de filosofie), Eduard Spranger (filosofie și pedagogie) şi Adolf Harnack (istoria și esența Creștinismului) [1]. Este fascinat de personalitatea profesorilor Wilhelm Windelband (care preda filosofia și logica) și Ernst Troeltsch (care preda teologie și filosofie) – sub îndrumarea acestuia din urmă își va susține teza de doctorat, cu titlul „Die religiöse Inhalt eines Systems der Werte“ [Conţinutul religios al unui sistem de valori] [1] [2]. În toamna anului 1915 a urmat Şcoala de Ofiţeri de rezervă de la Ploieşti.

Prin activitatea sa remarcabilă de cadru didactic universitar, la Catedra de Apologetică și Filosofia Religiei a Facultăţii de Teologie din Chișinău, în perioada 1927-1941, și la Catedra de Apologetică a Facultăţii de Teologie din București, în perioada 1941-1947, Ioan Gheorghe Savin și-a lăsat puternic amprenta asupra apologeticii și teologiei creștine româneşti a secolului XX.

Apologetica dezvoltată de Ioan Gheorghe Savin în perioada interbelică prezintă o surprinzătoare actualitate chiar și în prezent. Este catalogat ca „unul din marii noștri apologeți” care a contribuit la conturarea și definitivarea Apologeticii (Teologia fundamentală) ca disciplină teologică de sine stătătoare [3]. În concepția sa, apologetica nu este doar o etapă a istoriei timpurii a gândirii creştine, ci și o stare de spirit permanentă, pe care creştinul adevărat trebuie să o adopte. A conştientizat provocările şi contestaţiile la care a fost supus Creştinismul secolului XX.

Într-o lume în care îşi făcea loc tot mai mult pasivismul religios, ateismul sau ignoranţa în materie de credinţă şi dogmă, profesorul Savin a considerat că este necesară o nouă generaţie de apologeţi, care să apere şi să clarifice lumii învăţătura lui Hristos [4]. În gândirea sa apologetică, Ioan Gheorghe Savin evidențiază faptul că Creștinismul este singura religie care ne oferă un imperativ al dreptăţii sociale şi al înfrăţirii universale, și ne sugerează să renunțăm la căutarea unor remedii în anarhie, revoluții și legi internaționale cu caracter pacifist. Deviza după care s-a ghidat în elaborarea operei sale a fost: „fără confuzie” [4].

Din calitatea de inspector general în Ministerul Cultelor și Artelor, subsecretar de stat la Ministerul Educației Naționale și inspector şcolar, a putut să observe intruziunea politicului în religie, fapt criticat vehement atât în periodicul „Cuvântul”, al cărui editor a fost o vreme, dar și în editorialele din „Fântâna Darurilor”, sau în cărți precum „Creștinismul și comunismul” și „Creștinismul și gândirea contemporană”. Realizând că activitatea politică nu este compatibilă cu apologetica, se retrage și se dedică în totalitate activității didactice [5].

În anul 1948, a fost pensionat de la Facultatea de Teologie din București, iar Catedra de Apologetică a fost desființată, întrucât disciplina respectivă a fost catalogată ca total incompatibilă cu ideologia regimul dictatorial comunist.

Arestat în anul 1950, a fost încarcerat la Penitenciarul din Sighetul Marmației, până în anul 1956, făcându-se vinovat de publicarea unor materiale filosofice și religioase, antibolșevice și antioculte, și pentru simplu fapt că fusese profesor de apologetică și mistică [4].

Ca profesor, a combătut materialismul istoric, baza ideologică a guvernării democratice din perioada interbelică, a abordat probleme de actualitate sau vitale pentru susţinerea Ortodoxiei, a folosit un limbaj simplu, expus cu îndemânare, pentru a susține teorii moderne destul de complexe, într-un domeniu destul de sărac la acea vreme, apologetica [5]. Prin argumentele raţionale pe care le-a invocat pentru dovedirea existenței lui Dumnezeu, a reușit să aducă lămuriri cu privire la raportul dintre religie și filosofie.

Ioan Gheorghe Savin, Vasile Găină și Irineu Mihălcescu au format triada apologeților clasici ai Bisericii Ortodoxe Române [6], ocupând un loc aparte în galeria apologeților români din perioada interbelică, împreună cu: Nicolae Cotos, Ilarion V. Felea, Corneliu Sârbu și Petru Rezuș [7].

Ioan Gheorghe Savin a susţinut cu competență și vocație învățământul teologic românesc, modelând multe generații de viitori slujitori ai altarului și Bisericii românești, transmiţând prin opera sa, generaţiilor viitoare, un întreg tezaur duhovnicesc. În opera sa, a manifestat o aplecare aparte spre latura apologetică a teologiei, considerând că această disciplină este esențială în misiunea de propovăduire a valorilor creștine. A considerat că apologetica reprezintă cheia demonstrării existenței divinității, veracității Creștinismului și răspândirii credinței în Dumnezeu prin convertire cu ajutorul argumentelor raționale. Prin scrierile sale, a încercat să demonstreze că Harul este elementul care ne deosebește de alte religii.

Combate ateismul agresiv și ofensiv al propagandei comuniste, propunând readucerea la Hristos și Evanghelia Sa, a maselor muncitoare. În accepțiunea sa, oraşele României trebuia să constituie ţinta unei noi evanghelizări. Preocupat de dovedirea existenței lui Dumnezeu, în articolul „Evoluție și Teologie”, el demască falsa ipoteză a evoluționismului, folosindu-se de tratatul „Phisiologie medicală” al marele savant roman Nicolae Paulescu [8] [9]. Face o apologie la adresa Creștinismului prin abordarea unor subiecte precum: „Creștinism și francmasonerie”, „Creștinism și teosofie” și „Bolșevism și francmasonerie” [10]. În articolul „Ocultism, cultism și creștinism“, combate practicile societății de a corela și combina credința cu superstiții (horoscop) [10]. În articolul „Bolșevismul și religia”, explică legătura dintre Darwinism și comunism, și importanța sufletului, scânteia divină care-l deosebește pe om de maimuță [10].

Își exprimă nemulțumirea față de propaganda antireligioasă care se derula în instituțiile de stat. A atras atenția asupra pericolul iminent al secularizării, al desacralizării și al păgânizării societății prin incultură, pseudocultură sau prin programe de marginalizare și denigrare a Creștinismului. A fost ferm convins că religia nu este doar o etapă în dezvoltarea istorică a omenirii, care trebuie să dispară cândva, ci un dat fundamental al condiţiei umane. A combătut cu toată vigoarea încercarea de eradicare a sentimentului religios din sufletul omului, precum și pe cei care credeau într-o forţă divină, concepută în chip sincretic și necreştin. A afirmat cu convingere că ,,fiecare vârstă a Creştinismului trebuie să-şi aibă apologeţii ei” [4].

Surse bibliografice:

[1] „Ioan Gheorghe Savin”, https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Gheorghe_Savin
[2] SAVIN, Ioan Gh., Mistica apuseană, București, Editura Nemira, 2013, p. 149-150 (Notă autobiografică).
[3] PLĂMĂDEALĂ, Antonie, „Cuvânt înainte”, în I. Gh. Savin, Mistica şi ascetica ortodoxă, Sibiu, 1966.
[4] ENACHE, George, „Teologul Ioan Gh. Savin, apologeticul nostru”, în Ziarul Lumina, 6 martie 2010, p. 4, https://ziarullumina.ro/amp/teologul-ioan-gh-savin-apologeticul-nostru-32818.html
[5] „Ioan Gh. Savin – InfoGhid”, https://www.bvau.ro/infoghid/index.php/Ioan_Gh._Savin
[6] CHIȚESCU, N. și D. RADU, „Profesorul Ioan Gh. Savin”, în Studii teologice, seria a II-a, anul XXXIII (1981), nr. 7-10, p. 563-564.
[7] V.B. „Nevoia de apologetică”, în România liberă, 3 iunie 1955.
[8] PAULESCU, Nicolae, Phisiologie medicală, vol. III, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1921, p. 917.
[9] Doctorul Nicolae Paulescu sau Știința mărturisitoare, București, Editura Christiana, 2009, p. 116-117.
[10] Ioan Gh. Savin, Iconoclaşti şi apostaţi contemporani, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1932.

Sursă Foto
CrestinOrtodox.ro (https://www.crestinortodox.ro/parinti/teologul-ioan-gh-savin-apologeticul-nostru-151258.html) publicată și preluată inițial din Ziarul Lumina (https://ziarullumina.ro/galerie/teologul-ioan-gh-savin-apologeticul-nostru-97075.html)

Recomandări:
* SAVIN, Ioan Gh., Apologetica, vol. I, ediție îngrijită și redactată de Radu Diac, Ed. Anastasia, București 2002
* SAVIN, Ioan Gh., Apologetica, vol. II, ediție îngrijită și redactată de Radu Diac, Ed. Anastasia, București, 2003
* SAVIN, Ioan Gh., Curs de Apologetică. Chestiuni introductive, Tipografia “Fântâna Darurilor”, București, 1935.
* SAVIN, Ioan Gh., Apărarea credinței. Tratat de apologetică, Ed. Anastasia, București, 1996.
* SAVIN, Ioan Gh., Creștinismul și cultura română, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1944.
* SAVIN, Ioan Gh., Curs de Apologetică. Chestiuni introductive, Tipografia “Fântâna Darurilor”, București, 1935.
* SAVIN, Prof. Ioan Gh., Existența lui Dumnezeu. Problemele cosmologică și teleologică, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1943.