„Dumnezeul cel viu care vorbește”, de Carl F.H. Henry
„Dumnezeul cel viu care vorbește” este capitolul 24 al titlului „Dumnezeu care vorbește și arată”, care reprezintă al treilea volum din cele 6 volume ale unei lucrări de mare valoare a lui Carl F.H. Henry, numite „Dumnezeu, revelație și autoritate”.
Cartea a apărut prima dată în anul 1979, la Word Incorporated, iar în limba română, în anul 1996, la Editura Cartea Creștină, Oradea, Bihor. Cartea are 28 de capitole, ce cuprind cele cincisprezece teze formulate de autor, de-a lungul a 656 de pagini.
Capitolul este o continuare a analizei teologico-apologetice a doctrinei revelației lui Dumnezeu, discutând tezele a opta, a noua și a zecea. Isus Cristos ca încarnare personală a lui Dumnezeu este Logosul Etern, preexistent și glorificat acum. El stă la baza comunicării revelaționale, fiind sursa și totodată conținutul ei.
În primele capitole ale acestui volum, autorul discută despre Logosul divin întrupat în istorie în forma Fiului lui Dumnezeu și implicațiile teologice ale acestui fapt. Logosul coborât din cer se constituie ca un mediator între om și Dumnezeu, singurul mediator care îl poate aduce pe Dumnezeu în comuniune cu Creatorul său. El este totodată o revelație obiectivă a lui Dumnezeu, în opoziție cu manifestările personale, subiective, care sunt simple proiecții ale imaginației umane.
Un loc cu totul special îl ocupă discuția despre originea limbajului la om. Răspunsul oferit la această problemă reflectă poziția naturalistă sau teistă pe care se situează cercetătorul. Așadar, discuția despre originea limbajului uman se înscrie în sfera mai largă a polemicii ateiste-teiste din vremurile moderne.
Autorul, în capitolul 24, formulează pe larg faptul că Dumnezeu vorbește. Credința în Dumnezeul cel viu care acționează în spațiul cosmic și care comunică personal cu omul este expediată în copilăria sau adolescența istoriei umane. Dumnezeu care vorbește și acționează este considerat numai o reprezentare metaforică: omul secular contemporan vorbește despre „actele lui Dumnezeu” în mod ironic și exclude orice rol literal pentru Dumnezeu care vorbește.
Dumnezeu vorbește, iar cuvântul Său este adevărul. Cuvântul lui Dumnezeu este Cristos cel preexistent, care a comunicat cu omul. Deși Cristos Isus Îl revelează în mod suprem pe Dumnezeu, El a venit în primul rând ca să moară pentru păcătoși.
Cartea este de o cursivitate aproape perfectă, se citește ușor, dar trebuie atenție mărită ca să se înțeleagă sensul scris de autor. Deși este de o valoare mare spirituală, ea costă doar 12 lei și se poate cumpăra de la Editura Cartea Creștină. Cumpăr-o, citește-o și vei avea o idee mai bună despre Creștinismul autentic. Cartea costa cândva 30 de lei, acum costă 12 lei – ce preț mic pentru valori mari, importante, și ce preț mic în comparație cu alte prețuri ale multor lucruri fără valoare, dar care costă mult.