Bazele criticii textuale a manuscriselor Noului Testament

de Gelu Mon Covaci

Biblia, a fost și va fi o carte contestată din mai multe puncte de vedere. Noul Testament al Domnului Isus Cristos, în special în ultimele secole, a fost contestat ca fiind autentic, mai mult, ceea ce el afirmă ar fi doar niște scrieri inventate de creștini pentru a-și dovedi veridicitatea. Pentru ca lucrul acesta să fie clarificat, textul Noului Testament este supus criticii textuale, pentru a se stabili dacă ceea ce aceste scrieri afirmă, corespunde cu ideea pe care autorul a vrut să o transmită. Menționez că acest fel de critică textuală se aplică oricărei scrieri existente, fără a fi diferită critica, în dreptul unui gen literar, în raport cu alt gen literar.

Când se examinează un text în care scrierea originală nu s-a mai păstrat, un rol important îl ocupă manuscrisele existente cu privire la acesta. În cazul manuscriselor ce conțin scrierile Noului Testament, numărul lor depășește net numărul celorlalte scrieri din acea vreme (ținând cont că scrierile Noului Testament sunt multe la număr, iar când spunem un manuscris, nu ne referim la întregul Nou Testament, ci la părți din el, mai mari sau mai mici).

Pentru că există un număr impresionant de manuscrise, se poate observa cu ușurință ce a vrut autorul să transmită. Unii s-au concentrat pe estetica scrierii, pierzând din vedere transmiterea exactă a textului, alții au urmărit cu toată seriozitatea copierea exactă a textului, așa cum a fost scris inițial.

Important este faptul că, dacă cumva s-ar pierde toate scrierile Noului Testament, acesta poate fi reconstruit din citatele pe care le-au inclus părinții Bisericii primare în scrierile lor.

Sunt multe aspecte care trebuie luate în seamă când un text este supus unei astfel de critici, dar toate acestea nu fac decât să ajute și să certifice încă o dată acuratețea textului care s-a păstrat din secolul întâi creștin, până acum, ținând cont că, până în secolul al cincisprezecelea, copierea se făcea manual, neexistând tipografii. Interesant este faptul că un scrib pe numele Ephram, de la Athos, în jurul anului 1000, a luat ca text de plecare pentru lucrarea lui cel mai bun text existent în secolul al patrulea. Putem spune că, din secolul patru, până în anul o mie, nu exista nici o diferență între ele.

Pentru a compara textele, de un mare ajutor este și studiul limbilor în care au fost scrise. Numărul mare de limbi în care s-a scris ajută foarte mult la stabilirea textului real. De asemenea, locurile geografice în care au fost găsite, arată cât de mult au fost ele răspândite de-a lungul istoriei.

Supus celei mai amănunțite critici textuale, Noul Testament se bucură de cea mai exactă scriere care s-a păstrat timp de două mii de ani. Nici o altă scriere nu îndrăznește măcar să concureze cu ea.

Deși Noul Testament se bucură de un număr impresionant de manuscrise, nici unul nu este identic, nu este o copie „fotografică” a celuilalt. Uneori se poate stabili ușor care este greșit, alteori este mai dificil, deoarece trebuie ținut cont de un mare număr de factori. Este nevoie de o privire a datelor materiale, o privire înapoi, pentru a putea stabili textul original, cât și ceea ce a vrut un autor să transmită, sau cel care a copiat textul.

În aceste condiții, trebuie luată lectura care explică cel mai bine. Care este textul de la care s-a plecat? În vremea când textele au fost copiate pentru a fi folosite în Adunări, sau pentru că erau prea uzate, cei care au făcut acest lucru, nu au avut, precum noi, acum, la îndemână acest număr mare de manuscrise, pentru a-și da seama de vreo greșeală introdusă în text. Noi putem acum face lucrul acesta. Urmărim stilul naratorului, comparăm manuscrisele din diferite zone geografice, să vedem cât de răspândită este varianta respectivă, vocabularul folosit de autor, stilul, contextul și multe altele, ajută la clarificarea textului de bază, care explică cel mai bine. Chiar dacă uneori apar texte în plus, într-un document, față de altul, aceasta nu înseamnă neapărat că nu a existat evenimentul respectiv (de exemplu, Ioan 7:53-8:11), ci doar că acesta nu a făcut inițial parte din manuscris.

În toate aceste aspecte, Critica Textuală are un rol major în a stabili autenticitatea documentului, folosind dovezi atât externe, cât și interne, dar nu rămânând aici, ci combinându-le împreună, pentru ca noi astăzi să avem parte exact de ce a vrut autorul să transmită.

Privind atât obiectiv, cât și subiectiv asupra textului, cel care dorește să cunoască adevărul, acela va ajunge să îl cunoască. Nu există niciun motiv de a nu crede în acuratețea textul Noului Testament pe care noi îl avem astăzi! Cu toate diferențele dintre manuscrise, mai mici sau mai mari, cei care se ocupă de abordarea critică a Noului Testament, într-un mod real, ne asigură că putem să ne încredem în ce avem noi astăzi, în întregime!

Pentru a avea certitudinea că documentele Noului Testament pe care îl avem astăzi este exact ceea ce a fost inițial scris de autorii respectivi, se folosește Critica Textuală. Pentru că există foarte multe manuscrise și există și diferențe între ele – se bănuiește că ar exista circa patru sute sau chiar cinci sute de mii de variante textuale. În acest caz, mai putem cunoaște care ar fi textul original?

O altă întrebare ar fi: De ce așa de multe variante? Ei bine, avem așa de multe variante pentru că avem foarte multe manuscrise. Cu toate acestea, Critica Textuală poate examina și clasifica aceste variante, pentru a trage apoi concluzia finală. În cazul Epistolei lui Pavel către Romani (Romani.5:1), uneori dovezile interne sunt împotriva celor externe, dar cele externe sunt mai echilibrate. În ciuda acestui fapt, cele interne sunt mult mai convingătoare. Nu se merge pe presupunere, ci într-un procent de 99% se poate stabili care a fost textul original. Diferența de 1% nu este în stare să schimbe o doctrină existentă în Scriptură.

Clasificând variantele textuale, ținând cont de numărul imens de manuscrise, de limbile în care s-a scris, de locul geografic în care au fost găsite, le putem grupa astfel: variante în care schimbarea este semnificativă și variante în care schimbarea este viabila, schimbare care are posibilitatea de a merge înapoi la formularea inițială.

Oricât am combina aceste variante între ele, nicio altă scriere existentă nu se poate compara cu acuratețea textului pe care îl avem noi astăzi. Cum e posibil aceasta? Eu cred că există un singur răspuns: Dumnezeu!

Pentru o abordare mai ușoară a Criticii Textuale a manuscriselor Noului Testament, ținând cont de numărul lor mare, este necesară gruparea pe mai multe categorii. Într-o categorie, datorită modului de abordare, au intrat anumite cărți, în alta, alte cărți. Unele mai numeroase, altele mai puține, altele erau considerate valoroase, altele mai puțin importante. Toate acestea au durat până în momentul în care a fost acceptat de către Biserică un Canon al Noului Testament – cu alte cuvinte, care sunt cărțile care să fie considerate inspirate de Dumnezeu.

De ce, de exemplu Evangheliile au așa de multe manuscrise, în comparație cu Cartea Apocalipsa? Simplu. Apostolii Domnului au fost mai interesați de învățătura Domnului Isus, de modul de trăire a vieții Lui, de evenimentul morții și învierii Lui. Faptul că, în cazul Cărții Apocalipsa avem mai puține copii, nu constituie un dezavantaj, putându-se stabili mai ușor textul.

De asemenea, materialele pe care s-a scris diferă. La început, s-a scris pe papirus – dintre acestea avem puține, pentru că păstrarea lor a fost mai dificilă, nu au rezistat în timp. Apoi, avem manuscrise pe piele de animale, apoi pe hârtie. Au fost scrise cu litere mari, cu litere mici, unele sunt texte continue, alteori sunt combinate din mai multe lucrări, alteori în funcție de activitatea din ziua respectivă. Întinderea în timp, cu privire la aceste manuscrise, putem spune că este din secolul întâi, până în secolul treisprezece, și chiar după aceasta. Faptul acesta ne ajută la clarificarea multor lucruri.

Pe lângă manuscrisele de limbă greacă, avem foarte multe în alte limbi: în latină avem foarte multe, apoi în siriacă, coptă și alte limbi. Acestea necesită o atenție deosebită, pentru a vedea în ce măsură au respectat textul grecesc, în ceea ce privește sensul pe care l-a dorit autorul când a scris, dacă s-a păstrat din punct de vedere gramatical corect – întrucât gramatica diferă de la o limbă la alta.

Părinții Bisericii au folosit într-un număr mare (un milion) citate biblice în scrierile pe care le-au redactat. Aici vedem dezbateri care au avut loc între ei pe diferite teme, uneori citau texte lungi, alteori citau din memorie. Toate acestea trebuie tratate diferit.

Critica Textuală, pot spune, cu toate că avem stabilit acum Canonul Noului Testament, continuă să fie activă și astăzi, mereu există dezbateri cu privire la textul Scripturii; dar cine vrea să găsească adevărul, îl va găsi. Cineva a spus: „Urmează adevărul oriunde te-ar conduce!”. Pentru acea persoană, adevărul era un enunț. Pentru mine, este Cristos!

NOTĂ: Acest articol este o compilație a unui material scris de Gelu Mon Covaci în cadrul cursului ”Bazele criticii textuale a manuscriselor Noului Testament”, predat de Dr. Daniel Wallace. Gelu Mon Covaci a absolvit Programul de Apologetică Introductivă în luna mai 2023, iar în prezent urmează cursurile Programului de Apologetică Avansată a Institutului Vox Dei.