Ioan 8:32 & Psalm 15:2c

Expresiile din textele biblice explică în termeni omenești ceva inexprimabil, așa încât orice critică a exprimării trebuie să înceapă de la înțelegerea inexprimabilului, dincolo de termenii limbajului omenesc și dincolo de regulile de structură gramaticală specifică fiecărui limbaj.

Pe baza informațiilor oferite cu generozitate de Bible Hub – Online Parallel Bible (https://www.biblehub.com), clarificăm aici termenii limbajului omenesc și regulile de structură gramaticală specifică pentru câte un verset care provoacă discuții apologetice.

Începem destructurarea versetelor biblice în al doilea an de vârstă al revistei FAR, cu un adevăr, și anume Adevărul, sugerat de Ioan 8:32.

Limba greacă κοινέ [koiné], a Noului Testament, nu obişnuia scrierea cu majuscule, nici măcar din politețe, așa încât complementul direct reprezentat de forma în Acuzativ pentru ἀλήθεια [aletheia] „adevăr”, din prima parte a versetului, este identic cu subiectul reprezentat de forma în Nominativ a aceluiași substantiv, din a doua parte a versetului. Primul verb, care imprimă acțiunea primei părți a versetului, este γινώσκω [ginosko] „a cunoaște” la Viitor, persoana a doua plural, iar al doilea verb, care are ca subiect o ipostază (aproape) personificată a substantivului cu rol anterior de complement direct, este ἐλευθερόω [eleutheroo] „a elibera”, la Viitor, persoana a treia singular, acțiunea exercitându-se asupra pronumelui personal în Acuzativ, persoana a doua plural, adică exact subiectul primei părți a versetului.

În limba română creștinată, nu avem decât de câștigat să scriem, cu majusculă, că „veți cunoaște adevărul, și Adevărul vă va elibera”, mai ales că ne bazăm pe un alt verset ioanic: ἐγώ εἰμι ἡ ὁδὸς καὶ ἡ ἀλήθεια καὶ ἡ ζωή· „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!” (Ioan 14:6).

Observație suplimentară

Adevărul ebraicii biblice este אֱמֶת [emeth], însemnând „fermitate, fidelitate, adevăr”, delicat surprins psalmic în partea a treia a celui de al doilea verset din Psalmul 15, unde psalmistul răspunde la întrebarea despre „cine va locui în cortul Tău, cine va locui pe muntele Tău cel sfânt” (Psalm 15:1), cu referire la „cel care umblă în neprihănire” (Psalm 15:2a), la „cel ce face voia lui Dumnezeu” (Psalm 15:2b), și la „cel care spune adevărul din inimă” (Psalm 15:2c).

Dincolo de termenii limbajului omenesc și dincolo de regulile de structură gramaticală specifică, prin care am aflat că adevărul cunoscut, personificându-se, ne eliberează, discuțiile apologetice continuă cu înțelegerea inexprimabilului.