Idei apologetice în gândirea teologică a savantului român Nicolae Paulescu

Marele om de știință Nicolae Paulescu s-a născut în București pe data 8 noiembrie 1869, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în familia negustorului Costache și a Mariei.

Nicolae Paulescu avea să devină unul dintre cei mai mari medici și cercetători în domeniul fiziologiei și științelor, care a marcat profund domeniul științei în România și în lume.

După absolvirea Liceului „Mihai Viteazul“, în anul 1888, tânărul Nicolae a urmat cursurile Facultății de Medicină din Paris, unde în anul 1897 și-a obținut titlul de doctor în Medicină și Chirurgie cu teza „Cercetări asupra structurii splinei”. Această teză a constituit un prim pas important în cariera sa științifică, evidențiindu-și pasiunea pentru studiul organismului uman.

Însă dorința sa de cunoaștere nu se oprea aici. A continuat să-și dezvolte expertiza în domeniul științelor naturale, obținând în anul 1899 un al doilea titlu de doctor, de această dată în științe naturale, de la Universitatea din Paris.

Două dintre lucrările sale notabile au fost „Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mișcărilor respiratorii și cardiace sub influența diverselor poziții ale corpului” și „Cauzele determinante și mecanismul morții rapide, consecutivă trecerii de la poziția orizontală la cea verticală”. Aceste cercetări au adus contribuții semnificative în înțelegerea funcționării corpului uman și a influențelor poziției corpului asupra sistemelor vitale.

Perioada studiilor în Paris a fost doar începutul unei cariere strălucite. După absolvire, acest tânăr medic a lucrat în spitalele pariziene „Hotel-Dieu” și „Notre Dame du Perpatuel-Secours”, sub îndrumarea marelui medic Étienne Lancereaux. Această experiență a fost crucială în dezvoltarea sa profesională și în acumularea de cunoștințe și abilități în domeniul medicinei.

Întors în țara natală, omul de știință român a devenit în anul 1900 profesor asistent de Fiziologie la Facultatea de Medicină din București, iar în 1904 profesor titular. În calitate de profesor, a format numeroși studenți și a contribuit la dezvoltarea cunoașterii medicale în România.

Mai mult decât un medic și cercetător, acest om a fost un pionier în medicină și științe naturale, care și-a dedicat întreaga viață înțelegerii profunde a funcționării corpului uman. Contribuțiile sale au avut un impact semnificativ asupra științei și medicinei, iar numele său rămâne înscris cu litere de aur în istoria României. El a demonstrat că pasiunea, perseverența și dorința de cunoaștere pot schimba lumea în moduri semnificative și durabile.

Una dintre cele mai semnificative contribuții ale sale a fost descoperirea insulinei, un pas uriaș în tratamentul diabetului. Deși premiul Nobel pentru această descoperire a fost acordat altor cercetători, importanța și relevanța descoperirii insulinei pentru medicină rămân incontestabile. Paulescu a demonstrat că creativitatea și determinarea pot aduce soluții la problemele de sănătate grave și a salvat vieți prin această descoperire inovatoare.

Dar Paulescu a fost mult mai mult decât un medic și un cercetător strălucit. El a fost și un gânditor creștin profund, care a explorat relația dintre știință și credință. Lucrarea sa intitulată „Doctorul Nicolae Paulescu sau Știința mărturisitoare” a adus o perspectivă religioasă asupra naturii umane și a vieții în general. A susținut că credința religioasă și știința nu sunt incompatibile, ci pot să coexiste armonios. În timp ce s-a concentrat asupra aspectelor filosofice și teologice ale vieții, Paulescu a argumentat cu putere că cunoașterea științifică nu ar trebui să diminueze credința în Dumnezeu, ci să o întărească.

Importanța credinței în viața lui Paulescu era evidentă în tot ceea ce făcea. El credea că știința și credința sunt două căi prin care oamenii pot ajunge la adevăruri profunde și că acestea nu sunt în opoziție. El susţinea că existența lui Dumnezeu poate fi dedusă logic din finalitatea funcțiilor fiziologice ale organismului uman și că știința poate să servească drept cale de explorare a minunilor creației divine.

Cu toate aceste contribuții remarcabile, Paulescu a fost o figură controversată din cauza afilierii sale cu mișcări politice de extremă dreaptă. Totuși, impactul pozitiv al contribuțiilor sale în medicină și știință nu poate fi neglijat.

Prof. Dr. Nicolae Paulescu a fost un exemplu de cum pot fi integrate cu succes știința și credința în viața și în gândirea unui om de știință. Contribuțiile sale în medicină și în dezvoltarea cunoașterii umane au rămas relevante și inspiraționale. El a demonstrat că nu există o separare strictă între aceste două domenii, ci că ele pot să se completeze reciproc pentru a aduce lumină în întunericul cunoașterii. Astfel, Prof. Dr. Nicolae Paulescu rămâne un reper de excelență, de curaj intelectual și de armonie între știință și credință.

Frumuseţea sufletului său se datorează urmării lui Hristos prin cuvânt şi fapte, manifestată şi prin iertarea celor care i-au furat descoperirea vieţii sale, insulina.

S-a stins din viaţă la 19 iulie 1931. A fost îngropat în cimitirul Bellu din Bucureşti, în murmur de rugăciune cu „tricolorul românesc şi Sfânta Cruce la cap”, conform dorinţei sale.

*

Dintre reflecțiile sale – actuale și demne de urmat, chiar și în zilele noastre:

„Fără Dumnezeu, viaţa nu poate fi explicată”

„Educaţia creştină a tineretului este unica salvare a neamului”

„Creştinul trebuie să citească, cel puţin o dată pe an, cartea sfântă a Evangheliilor”

„Viaţa cu toate splendorile este un Imn închinat Creatorului – ştiinţa vieţii – cu toate luminile ei. Este o punte de lumină către Dumnezeu. Ştiinţa descoperă ceea ce a creat Dumnezeu. Ea nu creează, ci luminează. Omul de ştiinţă nu se poate mulţumi să zică «Credo in Deum». El trebuie să afirme: «Scio Deum esse»”

„Ştiinţa este îngenuncherea smerită a creaturii în fata Creatorului”

„Cel mai mare păcătos poate deveni o icoană de virtute, numai să vrea să îngenuncheze sub zarea înlăcrimată a pocăinţei – în luminişul de cer şi taină al iubirii divine. Dacă Omul şi-ar da numai puţină osteneală să experimenteze trăirea spiritului în Dumnezeu prin credinţă, toţi cei ce astăzi se îndoiesc de existenta lui Dumnezeu şi a sufletului lor ar culege roadele unor fericite certitudini, şi-ar da seama câtă deşertăciune e în viaţa de ţărână ce-o trăim şi câtă uscăciune fără sens e în toate halucinaţiile materialiste şi atee”

„Chemarea lui Hristos răsună şi azi peste zbuciumul neamurilor «cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie». Crucea, adică lupta cu patimile”

„Dumnezeu este iubire. Iubirea trebuie să stea în inima vieţii umane ca paradisul visurilor noastre să devină realitate. Prin iubirea plăcerii ne robim, prin iubirea lui Dumnezeu ne eliberăm. Iubirea este călăuza voinţei; ea e puterea ce ne uneşte cu Dumnezeu, ne face asemenea Lui, ea e cheagul şi temelia oricărei societăţi umane”

„Dumnezeu vrea ca iubirea pe care i-o datorează oamenii să se reverse asupra bolnavilor săraci. Toţi oamenii, buni sau răi, virtuoşi sau vicioşi, conaţionali sau nu, primesc în spital aceleaşi îngrijiri, fără să se ţină seama de meritele sau nemernicia lor”

„Iisus Hristos este mai adânc decât toţi filosofii, mai divin decât toţi întemeietorii de religii, mai sublim decât toţi moraliştii, mai puternic decât toţi conducătorii de popoare. Om desăvârşit şi pur ca o lacrimă de rouă a zorilor, a cărui neprihănire atinge cerul. Asemenea Lui nu a fost Om pe pământ”

„Ştiinţa fără Dumnezeu se năruie-n haos; e o mărturie a neputinţei şi a nefiinţei”

„Viaţa care nu simte prezența lui Dumnezeu în lume se afirmă în anarhie. Dumnezeu e temelia şi încoronarea ştiinţei şi vieţii umane”

„Şcoala trebuie să fie un sanctuar unde slujesc cele mai reprezentative figuri de savanţi, zămisliţi din plămada duhului românesc; nu azil pentru concepţiile oloage ale unei pseudo-ştiinţe îmbolnăvite de ateism. Ştiinţa românească lipsită de respiraţia marilor orizonturi, n-are nici o aderenţă roditoare cu sufletul Ţării. Ea falsifică generaţiile neamului, acele generaţii care trebuie să ştie că Natura e un templu pe lespezile căruia poţi săruta urmele paşilor lui Dumnezeu”

„Adevărata civilizaţie nu poate fi decât creştină. Credinţa în Hristos e singura în stare să civilizeze pe om”

„Îngrijiţi pe bolnav nu ca pe un frate, ci ca pe Însuşi Dumnezeu”

„Medicul trebuie să fie un apostol al moralei”

„Animalul, încătuşat de instincte, nu se abate niciodată de la legile proprii de subzistenţă, omul liber poate să încalce ceea ce a stabilit Dumnezeu”

„Scopul vieţii nu este căutarea plăcerii”

„Cauza apariţiei vieţii a fost la origine combinarea anumitor elemente chimice. Formarea substanţei vii (viaţa) a avut loc spontaneu, adică fără nici o altă intervenţie decât a energiei deţinută de materia elementelor care intră în combinaţie. Experienţa a demonstrat că nici o fiinţă vieţuitoare nu se naşte din materia brută în mod spontan”

„Civilizaţia română? Hristos este piatra de temelie a istoriei noastre. Creştinismul este unica zare care deschide istoriei româneşti porţile veşniciei”

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Gheorghe Băbuţ, Pelerinul Român, Oradea, 1991.

Ioan Bunea, Prof. Dr. Nicolae Paulescu, îndrumător Bis., Cluj, 1982.

Dicţionar Enciclopedic Român, vol. III, Bucureşti, 1965, p.687.

Nicolae Mladin, Doctrina despre viaţă a Prof. Nicolae Paulescu, Ed. Periscop, 1997, Iaşi.

Nicolae C. Paulescu, Instincte, Patimi şi Conflicte, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Bucureşti, 1995.

––, Fiziologia filosofică, vol. I, Bucureşti, 1910.

––, Traite de Physiologie medicale, vol. I-III, Bucureşti, 1919-1922.

Emilian Vasilescu, Apologeţi creştini, români şi străini, Ed. Cugetarea, Georgescu-Delafras, Bucureşti, 1942.

https://ortodoxia.ro/post/prof-dr-nicolae-paulescu-1863-1931-o-viata-inchinata-lui-dumnezeu-si-stiintei-romanesti-insulina-dupa-90-de-ani

Sursă foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Paulescu

Portret realizat împreună cu Cristina Tămaș