Sunt autorii Evangheliilor martori oculari sau au avut aceștia informațiile bazate pe martori oculari?
de Alin Tudose
Introducere
O cercetare asupra credibilității evangheliilor, axată pe stabilirea faptului că autorii Evangheliilor au la bază martori oculari ai evenimentelor descrise în Evanghelii, poate stabili dacă autorii Evangheliilor știau bine despre ce au scris și dacă putem avea încredere că nu ne-au oferit informații nesigure. Nu căutăm să demonstrăm inspirația lor divină aici, ci doar măsura în care ei au fost martori oculari ai acelor evenimente – studiul rezumându-se la prezentarea metodologiei prin care se poate stabili dacă au fost martori oculari, precum și care sunt argumentele principale în favoarea acestei convingeri.
Desigur, pentru a stabili cine sunt autorii unor scrieri istorice, trebuie folosite atât informații interne, cât și surse externe.
I. Dovezi interne
I.1. Titlul original
Când încercăm să aflăm cine este autorul unei scrieri, în primul rând trebuie să stabilim dacă scrierea respectivă a avut un titlu încă de la început. Pentru mult timp a circulat ideea că Evangheliile au fost scrise și transmise anonim, așadar că ele nu ar fi avut titlurile pe care le cunoaştem. Asta înseamnă că inițial autorii nu s-ar fi semnat, mai apoi faptul că acestea au circulat anonim timp de mai multe decenii, iar în al treilea rând faptul că unii, după moartea ucenicilor, le-au atribuit autorii pe care-i cunoaștem noi astăzi. Mai mult, cei care susțin aceste lucruri ajung să concludă faptul că acestea sunt motive să credem că Evangheliile nu au fost scrise de martori oculari.
Însă, această perspectivă ridică anumite probleme care par să o contrazică.
În primul rând, nu există copii anonime ale Evangheliilor. În toate copiile (manuscrisele) pe care le avem descoperite (în orice limbă), acestea le sunt atribuite[1] lui: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Mai mult, chiar dacă se găsesc diferențe între titlurile manuscriselor (unele omit cuvântul „gospel”), totuși există uniformitate[2] în ce privește numele autorilor cărora le sunt atribuite. Iar potrivit criticii textuale concluzia pe care ar trebui să o extragem este că acestea sunt titlurile originale[3] (chiar și în cele mai vechi fragmente, papirusuri descoperite, nu lipsește titlul la început de Evanghelie).
În al doilea rând, scenariul pe care îl pretind cei care consideră că Evangheliile au fost scrise inițial anonim este implauzibil. Ei pretind că pentru câteva decenii Evangheliile au fost răspândite în mod anonim în întregul Imperiu Roman, iar apoi, în mod ciudat, au fost atribuite acelorași autori de către persoane din mai multe locuri ale lumii. Iar acest lucru fiind aplicat nu în cazul numai unei singure Evanghelii, ci la toate patru[4] (răspândite în: Galileea, Ierusalim, Syria, Africa, Egypt, Roma, Franța etc). Cum au știut toți acei scribi să atribuie acele scrieri acelorași autori, dacă acestea erau anonime sau dacă nu au fost scrise chiar de aceste persoane?
În al treilea rând, Evangheliile nu aveau cum să circule decenii întregi în mod anonim pentru că Bisericile trebuiau să aibă un mod prin care să se diferențieze. Mai ales având în vedere cum se răspândeau învățăturile false[5]. Acest lucru îl susține și Richard Bauckham, folosindu-se în special de prologul cărții Luca: „Cazul cel mai clar (pentru un titlu original) este Luca, din cauza dedicării lucrării lui Teofil (Luca.1:3), probabil un patron. Este de neconceput ca o lucrare cu un destinatar numit să fi fost anonimă”[6].
Așadar, având în vedere faptul că nu există niciun manuscris anonim (toate fiind atribuite acestor evanghelişti), că era implauzibil ca aceste titluri să fie atribuite ulterior acelorași autori și faptul că ar fi fost normal să li se atribuie un titlu, ne duce la concluzia cum că acestea au fost titlurile Evangheliilor de la început și anume: „Evanghelia după Matei”, „Evanghelia după Marcu”, „Evanghelia după Luca” și „Evanghelia după Ioan”.
I.2. Informațiile oferite în textul biblic
Când luăm în considerare dovezile interne pentru studierea unui document, trebuie să observăm și dacă autorul precizează cine este el și ce detalii menționează despre el (și despre autorul menționat în titlu), pentru a putea vedea dacă este martor ocular sau a avut legături cu persoane de încredere.
Matei
În Evanghelia după Matei descoperim două texte în care autorul vorbește despre un ucenic numit „Matei”. În Matei.9:9, se spune cum Matei a renunțat la viața lui veche (de vameș) și a devenit ucenic al lui Hristos. Iar apoi, în Matei.10:1-4, textul ne spune că Matei a fost ales să facă parte din grupul celor 12 ucenici mai apropiați de Hristos.
Marcu
În legătură cu Marcu, pentru a afla indicii despre el va trebui să folosim și restul surselor din Noul Testament, pentru că acesta pare foarte răspândit printre creștinii de atunci (poate de aceea nu precizează despre el în propria scriere).
Despre Marcu aflăm următoarele detalii: casa mamei sale era un loc de întâlnire a Bisericii (Fapte12:12-17; cf. Galateni.1:18-19); era vărul lui Barnaba (Coloseni.4:10,11), pe care l-a însoțit, pe la anul 50, spre Cipru (Fapte.15:39); a fost tovarășul lui Barnaba și Pavel, în prima călătorie misionară în Cipru și Galatia (Fapte.13:13); Pavel spune că avea nevoie de slujirea lui Ioan Marcu (2Tim. 4:11); Marcu a stat în închisoare cu Pavel (Fapte.23-34; 2Tim.4:11); Marcu scria în colaborare cu Petru, care spunea adesea că este un „martor” (Fapte2:32; 3:15; 5:32; 10:39-42; 1Petru.5:1; 2Petru.1:16-18); Petru, de la Roma, îl numește afectuos „fiul meu”, deci a fost și cu Petru (1Petru.5:12,13). Ceea ce putem observa în detaliile pe care le avem despre Marcu este faptul că acesta a avut multe contacte directe cu martori oculari ai evenimentelor prezentate în Evanghelii (și cu personaje importante în Creștinismul timpuriu), însă acesta nu este martor ocular.
Luca
Nici Luca nu este menționat în scrierea lui, însă la începutul cărții precizează că el nu este martor ocular, și că nu e el primul autor care scrie o astfel de scriere despre acele evenimente. Despre el ni se spune în Coloseni.4:10-14 că este dintre neamuri, că este medic, iar în 2Timotei.4:11 că a fost cu Pavel în închisoare (e interesant că în toate aceste referințe apare și Marcu, ceea ce ne dă de înțeles că aceștia au avut contact între ei, adică se cunoşteau). Un alt lucru ce pare menționat de Luca (Luca.1:1-4) este faptul că el scrie de la martori oculari[7].
Însă, un detaliu crucial ce trebuie menționat în discuția de față este faptul că atât scrierea atribuită lui Luca, cât și Faptele Apostolilor sunt scrise de același autor (conform primelor versete din Luca.1:1-4 și Fapte.1:1-2). Iar în cartea Faptele Apostolilor (16:9-10; 11:17; 20:5-15; 21:1-18; 27:1-28:16) putem observa cum autorul folosește pronumele „noi”, ceea ce ne arată că a fost un însoțitor al apostolului Pavel.
Ioan
Dacă la ceilalți autori nu vedem prea clar să menționeze cine este autorul, la Ioan în schimb vedem că afirmă faptul că este un martor (Ioan.21:20,24; cf. 19:35), menționându-se că autorul este „ucenicul pe care-l iubea Isus”. Şi iată ce putem ști despre acest ucenic:
– era un apropiat al lui Isus (Ioan.13:23-24); stătea și cu mama Lui la cruce, deci el a văzut[8] foarte bine evenimentele (Ioan.19:26),
– era un tovarăș apropiat al lui Petru (Ioan.20:2; 21:2),
– a fost unul dintre cei 7 ucenici de la Marea Tiberiadei (Ioan.21:20-21).
Mai mult, în scrierea sa, uneori autorul folosește pronumele „noi”, dar la cine referindu-se prin asta? În Ioan.1:14 și Ioan.2:11, vedem că prin „noi” se referă la ucenicii lui Isus, care au fost martori de la început (Ioan.20:30), deci el este unul dintre aceștia.
Personajul cel mai apropiat de toate aceste caracteristici pare să fie unul dintre fiii lui Zebedei (însă în Fapte 12:2 vedem că Iacov a murit, în 43 d. Hr., deci concluzia ar fi că este Ioan al lui Zebedei)[9] . De altfel, numele Ioan (al lui Zebedei) nici nu apare în această scriere, deci este posibil să se refere la el prin acea sintagmă. Ce știm despre Ioan al lui Zebedei, este că făcea parte din grupul, mai intim, de 3 ucenici, precum şi că a fost printre primii ucenici chemați (Marcu.1:19-20).
În urma acestor detalii, am observat că Matei a fost unul dintre ucenicii lui Isus, Marcu a fost un însoțitor al lui Petru și Pavel, și a fost un ucenic cunoscut printre creștinii din primul secol, însă nu a fost martor ocular, Luca nu a fost martor ocular, însă acesta susține că a scris de la martori oculari, el fiind și un însoțitor al apostolului Pavel, iar Ioan afirmă faptul că este un martor ocular al evenimentelor.
I.3. Detaliile acestea ne spun despre narator (sau despre felul scrierii)
Când căutăm să descoperim cine este autorul unui document, pentru a ne da seama dacă este martor ocular sau nu, este necesar să fie observat felul în care scrie acesta și detaliile pe care le oferă, dacă este povestit într-un mod general sau oferă detalii specifice unui martor ocular.
Marcu
În textul lui Marcu, putem observa diferite tipuri de detalii care sunt obișnuite doar unui martor ocular. Mai întâi, ies în evidență detaliile vii. De exemplu, Marcu.1:32-33, unde se spune că toată cetatea era adunată „față în față” cu ușa. Alt exemplu: Marcu.5:2-5, unde autorul surprinde detalii cum ar fi: „rupsese cătușile și sfărâmase obezile… tăindu-se cu pietre”. Aceste detalii par să fie date de un martor ocular care a trăit aceste evenimente. Un exemplu și mai frapant este Marcu.6:39-40, unde textul precizează că ei stăteau pe „iarbă verde” în „cete”, ceea ce arată anumite detalii observate de unul care a văzut această întâmplare. În al doilea rând, în Marcu autorul evidențiază emoții și trăiri ale lui Isus: milă (Marcu.1:40-43), mânie și mâhnire (Marcu.3:1-5), milă (Marcu.6:30-34), Isus „a silit” (Marcu.6:45), „l-a iubit” (Marcu.10:21), înspăimântare și mâhnire (Marcu.14:33-34). Este puțin probabil ca toate aceste emoții prezentate să fie imaginația cuiva, ci mai mult, acestea par emoții prezentate în așa fel ca și cum ar fi fost văzute de cel ce povestește. Sunt multe alte detalii și informații oferite de Marcu, şi toate denotă că în spatele povestirilor stă un martor ocular. Aceste informații sunt temporale (pe înserate, a doua zi, dimineața, „după două zile”, „în ziua dintâi”, „era ceasul al treilea”, „era ceasul al șaselea”… etc.), informații spațiale (lângă Betfaghe, „a șezut pe Muntele Măslinilor”, s-au dus „într-un loc îngrădit”, „mormânt săpat în stâncă”) și informații privitoare la personaje: Baraba, un ucigaș care luase parte la răscoală; Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru și al lui Rufus; Maria Magdalena, mama lui Iacov cel mic și al lui Iose și Salome; Iosif din Arimateea etc[10].
Ioan
În Evanghelia după Ioan putem observa cât de exact este acesta în textul său, din punct de vedere istoric și geografic, lucru la care nu te-ai prea aștepta de la un scriitor care nu a fost martor ocular acelor evenimente. În primul rând, detaliile pe care le oferă cu privire la clădiri și locuri: fântâna lui Iacov, coborând la Capernaum (autorul cunoaște foarte bine topografia), Scăldătoarea Betesda (loc descoperit arheologic) și Templul pe timp de iarnă (autorul cunoaște foarte bine arhitectura Templului de dinainte să fie distrus). Autorul mai menționează alte douăsprezece locuri care nu apar în celelalte evanghelii: acel munte (Garizim), Scăldătoarea Siloamului și Valea Chidron, Betania (dincolo de Iordan), Cana din Galileea, Enon (aproape de Salim) etc. Dacă ar fi fost invenția autorului sau ceva legendar, nu ar fi putut da astfel de detalii specifice despre anumite locuri, ci ar fi folosit doar localități care nu puteau fi verificate. În al doilea rând, la autorul cărții lui Ioan putem observa trimiteri spre personalităţi ale vremii, aceasta dovedind că intenţionează să descrie fapte istorice[11]: Ioan Botezătorul, Natanael, Iosif (Ioan6:42), Nicodim, Caiafa, Pilat etc. După cum putem observa, Evanghelia după Ioan are foarte multe referințe istorice și locuri specifice menționate, ceea ce ne arată că autorul îşi propusese să înregistreze informații specifice și sigure, informații oferite în mod specific[12] de martori oculari ai acelor evenimente.
Mai merită subliniat şi faptul că, deși aceste detalii accentuate nu dovedesc faptul că autorii sunt martori oculari, totuși sunt argumente care cer niște explicații și care înclină balanța spre a crede că autorii acestor scrieri au la bază martori oculari și nu oameni care nu știau despre ce vorbesc.
II. Dovezi externe
Un al doilea mod prin care se poate afla cine a scris anumite texte este identificarea unor informații externe acestora.
II.1. Informații oferite de alte scrieri[13]
Mărturia unitară a Bisericii este că Evangheliile au fost scrise de Matei (Levi, vameșul, unul dintre cei 12 apostoli), Ioan Marcu (tovarăș al lui Petru), Luca („medicul iubit” al lui Pavel), respectiv apostolul Ioan, fiul lui Zebedei. Nu a existat nicio dispută[14] în această privință, nici nu sunt alți ’candidați’.
Printre părinții Bisericii care au susținut că Matei este autorul uneia dintre Evanghelii sunt: Papias (130), Irineu (170), Iustin Martirul, Clement din Alexandria.
Despre autorul Evangheliei după Marcu, citim că este Marcu, însoțitorul lui Petru: Papias (aprox. 110, Asia Mică), Iustin (150, Roma), Irineu (170, Lyon), Clement (180, Alexandria).
Despre autorul Evangheliei după Luca, ni se spune că este Luca, însoțitorul lui Pavel: Canonul muratorian (180, Roma), Irineu (170), Tertulian (Cartagina), Origen, Eusebius.
Despre autorul Evangheliei după Ioan, aflăm că este Ioan, fiul lui Zebedei (apostolul): Papias (125), Fragmentul muratorian (180-200), Irineu (ucenic al lui Policarp, care a învățat de la Ioan Zebedei), Iustin Martirul, Clement din Alexandria, Tertulian.
Așadar, uitându-ne la informațiile externe pe care le avem despre autorii Evangheliilor, putem observa cum în perioada primelor 3 secole, în unanimitate, Evangheliile sunt clar atribuite acestora patru: Matei, Marcu, Luca și Ioan.
Pe lângă informațiile interne și externe care ne arată că la baza scrierii Evangheliilor au stat martori oculari, mai merită să fie precizate două argumente:
Argument 1. Evangheliile au fost atribuite unor nume nu tocmai sonore[15]
În primul rând, chiar dacă nu acestea ar fi fost titlurile Evangheliilor, întrebarea care se ridică este în legătură cu atribuirile care s-au făcut: de ce să se atribuie o Evanghelie lui Matei, care era un vameș (vameşii erau urâți, de obicei, de popor); de ce să atribui o Evanghelie lui Luca, atât timp cât acesta nu a fost un martor ocular; de ce să atribui o Evanghelie lui Marcu, atât timp cât acesta nu era un martor ocular (Marcu și Luca nici nu erau dintre cei doisprezece apostoli). Adevărul este că singurul motiv rezonabil pentru care cineva ar fi atribuit Evangheliile acestor oameni este că aceștia chiar au fost într-adevăr scriitorii Evangheliilor.
În al doilea rând, dacă vom privi „metodologia” oamenilor care au căutat să atribuie nume eronate în acea perioadă, nu alegeau nume de astfel de personaje, ci alegeau numele cele mai sonore, cele mai importante, cum ar fi: „Evanghelia după Petru”, „Evanghelia după Maria”, „Evanghelia după Iacov” etc.
Observând că numele autorilor cărora le sunt atribuite Evangheliile nu sunt atât de sonore și importante, putem concluziona faptul că acesta este un argument în favoarea autorilor Matei, Marcu și Luca. Cei care nu acceptă aceste argumente vor trebui să explice și motivul pentru care le-au fost atribuite aceste nume, lucru care ar fi în contradicție cu felul în care se „semnau” cei care atribuiau unele scrieri în mod fals.
Argument 2. Evangheliile sunt atribuite acestor 4 autori și nu găsim variante (titluri) contradictorii
Dacă nu au fost aceștia cu adevărat autorii Evangheliilor, atunci de ce nu găsim niciunde ca Evangheliile să fi fost atribuite și altor personaje? De ce mărturia despre cine sunt autorii este în unanimitate îndreptată spre Matei, Marcu, Luca și Ioan?
Poate că împotriva acestui argument ar putea zice unii că este făcut prin absență, cu alte cuvinte nu știm pentru că nu avem toate scrierile posibile. Însă putem face totuși o comparație cu Epistola către Evrei care nu a avut un titlu de la început și a fost răspândită anonim. Ceea ce putem observa în istorie este că nu a existat o perspectivă unanimă și că a fost atribuită, de-a lungul timpului, mai multor persoane. Astfel ar trebui să arate o scriere care circulă anonim, în schimb, pentru Evanghelii, nu întâlnim[16] alte persoane cărora să le fi fost atribuite.
Concluzie
În lucrarea de față am căutat să înţelegem dacă autorii Evangheliilor sunt martori oculari sau dacă au la bază informații de la martori oculari. Studiind dovezile interne am observat că: titlul Evangheliilor găsite în manuscrise în unanimitate sunt aceleași (după Matei, Marcu, Luca, Ioan), apoi am observat faptul că unele dintre Evanghelii dau de înțeles că sunt scrise de martori oculari sau că au la bază astfel de martori, iar în al treilea rând am observat că detaliile care sunt în scriere ne îndreaptă spre concluzia că aceste Evanghelii au la bază martori oculari. Apoi, studiind dovezile externe am observat că în primele secole, în unanimitate, Evangheliile au fost considerate ca aparținând lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. În final, pe baza observărilor istorice (ce s-a întâmplat cu adevărat cu scrierile apocrife și ce s-a întâmplat cu o scriere care a fost cu adevărat anonimă) am mai oferit două argumente în favoarea credibilității informației cum că autorii Evangheliilor au fost Matei, Marcu, Luca și Ioan.
În urma argumentelor prezentate, concluzionăm că opinia rezonabilă pe care o putem susține este că autorii Evangheliilor au fost Matei, Marcu, Luca și Ioan, doi martori oculari și doi autori care au scris informațiile primite de la martori oculari.
NOTĂ: Materialul a fost scris de Alin Tudose (foto alăturat), ca parte a lucrării de final de curs a Programului de Apologetică Introductivă, pe care l-a absolvit în octombrie 2022.
[1] Brant Pitre, „The Case for Jesus”, New York, 2016, p. 19-20 (pdf).
[2] Ibidem, p. 21 (pdf).
[3] Ibidem.
[4] Ibidem, p. 22 (pdf).
[5] Ibidem, p. 23 (pdf).
[6] Richard Bauckham, „Jesus and the Eyewitnesses”, Grand Rapids (Michigan, SUA), 2006, p. 301.
[7] Brant Pitre, op.cit., p. 23 (pdf).
[8] Paul Barnett, „Documentele care stau la baza Noului Testament”, Cluj Napoca, Editura Logos, 2003, p. 67.
[9] Pentru argumente în legătură cu faptul că „ucenicul iubit” este Ioan, vezi: Craig S. Keener, „The Gospel of John”, Ada (Michigan, SUA), Baker Academic, 2010, p. 81-114.
[10] Mai multe informații în cartea: Paul Barnett, op.cit., p. 109-110.
[11] Paul Barnett, op.cit., p. 78-81.
[12] Pentru că lucrarea de față se axează doar pe o prezentare metodologică – în ce privește apărarea faptului că autorii Evangheliilor sunt Matei, Marcu, Luca și Ioan -, nu precizăm toate referințele și detaliile specifice fiecărui autor, ci exemplele sunt date pentru a ne forma o gândire în privința acestui argument. Pentru detalii suplimentare, vezi: Peter J. Williams, „Putem avea încredere în Evanghelii”, p. 51-83; Paul Barnett, op.cit., p. 73-81).
[13] Aleg să extrag informaţiile dintr-o singură sursă, care precizează sursele folosite pentru capitolul de față, în legătură cu locul unde respectivii părinți ai Bisericii susțin cine sunt autorii Evangheliilor: Brant Pitre, op.cit., p. 39-48 (pdf).
[14] Lee Strobel, „Pledoarie pentru Cristos”, Oradea, Cartea Creștină, 2014, p. 23.
[15] Ibidem, p. 23.
[16] Brant Pitre, op.cit., p. 23-24 (pdf).
